Un lache, dar cu tupeu!

vasilache Petrolul a remizat la Mediaș, într-un meci plin de evenimente, viu, care nu a plictisit. Nu a marcat pentru că, din păcate, ocaziile i-au aparținut lui Vasilache, dar nici nu a primit, pentru că în poartă a fost Pecanha.

Din toate aspectele jocului echipei petroliste, unul a ieșit în evidență: evoluția lui Vasilache, acest lache, dar cu tupeu!

În prima repriză a avut o șansă foarte bună pe un contraatac al Petrolului, supranumeric, dar nu a pasat, preferând să scoată un fault din zonă centrală. Apoi, în partea secundă, a scăpat singur-singurel cu Pleșca și a avut o execuție penibilă, bătându-și joc de o oportunitate imensă. La nici nu minut, a centrat de pe dreapta, un fundaș medieșean a făcut henț în careu și Comănescu a dictat, corect, penalty.

Cine a luat mingea să execute? Tot Lache, deși nu el era executantul desemnat de Rednic, ci De Lucas.  Cred că toți petroliștii care au văzut meciul au zis în momentul acela: RATEAZĂ! Și a ratat, fiind imediat înlocuit de Rednic.

A intrat Kronaveter care a fost eliminat, corect, de Comănescu, după un fault dur și illogic, iar Petrolul, în 10 oameni, a menținut egalul care îi asigură un record de invincibilitate în deplasare: 13 meciuri!

După partidă, Rednic a tunat și a fulgerat la adresa lui Vasilache, dar o parte din vină o are și el. În primul rând pentru că l-a titularizat, dar mai ales pentru că l-a adus la Petrolul!

Partea bună este aceea că Lache nu va mai prinde prea curând primul 11! Și nici lotul, probabil! Măcar atât!

foto: digisport

1 Comment on Un lache, dar cu tupeu!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*