Conpet Ploiesti
SERIA PRAHOVENILOR, DAR MAI ALES A ALTORA
De ani buni seria a III-a din Liga a III-a de fotbal este considerată a fi „seria prahovenilor”. Titulatura a fost obţinută datorită faptului că numărul echipelor din judeţul nostru care au luat parte la meciurile acestei serii a fost mereu unul impresionant.
Din păcate pentru fotbalul prahovean, sezonul care s-a încheiat a reliefat faptul [...]
SEDINTELE, DUPA ULTIMA ETAPA
La cea mai bună echipă prahoveană de la nivelul Ligii a III-a, Conpet Ploieşti, apele nu sunt liniştite. Unele zvonuri dau ca sigură îndepărtarea din lot a mai multor jucători, printre care atacantul Cristian Nica. Pentru a afla mai multe pe această temă, am solicitat un punct de vedere preşedintelui secţiei de fotbal, Marius Zencenco: [...]
CONPET PLOIEŞTI MAREA PERDANTĂ A SEZONULUI FOTBALISTIC
Dintre toate formaţiile de fotbal prahovene care evoluează în primele trei ligi ale României, marea perdantă a sezonului care stă să se încheie este Conpet Ploieşti.
În Liga I, Astra şi-a atins obiectivul şi a reuşit să se salveze de la retrogradare. La nivelul Ligii a II-a, Petrolul a reuşit un parcurs cu mult peste [...]
CONPET VREA ARBITRI DE PRIMĂ LIGĂ LA MECIUL CU JUVENTUS!
Pentru a preîntâmpina un arbitraj ostil la meciul de săptămâna viitoare dintre Juventus Bucureşti şi Conpet Ploieşti, oficialii clubului prahovean – în conformitate cu Regulamentul de Organizare al Activităţii Fotbalistice din România (ROAF) – au transmis Federaţiei Române de Fotbal, mai exact spus Comisiei Centrale de Arbitri, o adresă prin care solicită respectivului for fotbalistic [...]
CLINCIURI SERIOASE CU… CLINCENII!
CS Conpet – CS Inter Clinceni 1- 0 (0 – 0)
Stadion: “Conpet – Strejnic”. Spectatori:200. Marcator: Voinea (71).
Conpet Ploiesti: Bica – Dan, Lungu, Frâncu, Stanca – Maria, Voinea (78 – Cioc), Enescu (cpt), Ilioiu (39 – Nica.66 – I. Dumitru) – C.Ilie (74 – Creţu), Ivan.
Antrenor: Silviu Dumitrescu.
CS Inter Clinceni : Ion – [...]
„IDOL” DECĂZUT
După ce Stăncescu şi Tudor au fost trimişi la echipa de juniori a clubului Conpet Ploieşti, pentru a se antrena, iată că cei doi au un nou coleg de ”suferinţă”. Atacantul Vali Iacob a fost exclus din lotul echipei mari de către conducerea clubului, care prin vocea directorului executiv, Marius Zencenco, şi-a motivat astfel [...]
VICTORIA CARE A ADUS… TRISTEŢE!
CS Conpet Ploieşti – CS Viitorul Toporu 2 – 0 (1 – 0)
Stadion:”Conpet – Strejnic”. Spectatori:300. Marcatori: Ivan (27), C. Ilie (88).
Conpet: Bica – Dan, Lungu, Frâncu, Stanca – Maria, Enescu, Voinea, Ilioiu (88 – Nica) – Iacob (cpt), Ivan (83 - Costel Ilie).
Antrenor:Silviu Dumitrescu.
Viitorul: Barbu – Bănuţă (65 – Bara), Nofitovici (cpt), Baiţa, Pintilie – Dumitru [...]
TREI PUNCTE DE…MORAL!
FC Rapid II Bucureşti – CS Conpet Ploieşti 0 – 3 (0 -1)
Dacă în ultimele două partide – cea de la Titu, cu Electrosid pe care au pierdut-o cu 0 – 1, ca şi victoria chinuită de la Strejnic, scor 1 – 0, cu Petrolul Teleajen – în care evoluţia fotbaliştilor pregătiţi de Silviu Dumitrescu a fost [...]
CHIN DE TREI PUNCTE
CONPET PLOIEŞTI – PETROLUL TELEAJEN 1-0 (1-0)
Arenă: ”Conpet”, Strejnic. Spectatori: 100. A marcat: Ilioiu (21).
CONPET: Bica – Maria, Lungu, Frâncu, Stanca – Cioc (46 Nica), Voinea (88 Creţu), Ilioiu, Stăncescu (70 Dumitru) – Iacob, Ivan. Rezerve: Dinu – Lică, M. Gheorghe, Tudor. Antrenor: Silviu Dumitrescu.
TELEAJEN: Pânzaru – Bădicu, Filip, Safta, Panait – Robicek [...]















