Suporterii Petrolului ies în stradă la 18.30! Pentru că le pasă!

peluza Situația în care a ajuns Petrolul Ploiești este una apăsătoare în primul rând pentru fanii echipei. Pentru că pe jucători și pe cei din conducere nu pare să-i deranjeze foarte tare, din moment ce mai mult au contrubuit la adâncirea rănii care sângerează, decât să o bandajeze.

Suporterii Petrolului au întâlnire astăzi, în centrul Ploieștiului, de la ora 18.30, urmând ca, apoi, să meargă la partida cu Concordia Chiajna.

Cum singura soluție reală pare aceea în care Capră să renunțe la echipă, pentru ca această să inre pe un alt făgaș, necesar, este de așteptat ca și solicitările fanilor să aibă această direcție. Stoichiță a spus la conferința de presă premergătoarei partidei cu Chiajna că este alături de fani, dar că nu de  ei depinde soarta echipei. Asta pentru că Stoichiță nu știe că și în trecut și cât va fi Ploieștiul pe lumea asta, soarta Petrolului chiar va depinde mereu de fanii echipei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*