Rapid și Petrolul au luat câte un punctuleț!

rappetr La cum a arătat meciul din Giulești a părut că niciunul dintre cei doi antrenori nu și-a propus mai mult decât să nu piardă. Pentru Rapid era explicabil, gruparea giuleșteană întâlnind o formație care nu știe cum e să pierzi în deplasare.

Pentru Petrolul, însă, a merge să scoți un punct de pe terenul Rapidului a însemnat să îți propui puțin.

La final, Rednic a zis că Petrolul a jucat bine, iar Teixeira a zis că echipa nu a făcut un meci prea bun! E lesne să înțelegi cine are dreptate, Filipe simțind din teren că dacă nu își asumă el ceva, de la ceilalți, pe faza de atac, nu se poate aștepta la nimic!

Golul lui Teixeira a adus punctul Petrolului, care era condusă de un Rapid care a jucat slab! Petroliștii primiseră un gol din corner, după o deviere nefericită, cu mâna, a lui Satli. Satli, care a pierdut duelul aerian, așa cum a făcut-o și în meciul cu Iașiul, înainte ca Braga să înscrie. Și Satli care a fost folosit, din nou, la închidere, un post pe care nu va avea niciodată un randament bun, pentru că e apa adâncă, pentru el, acolo.

Așa cum niciodată Astafei nu va fi un atacant, fiind doar jucător de bandă! Nu știe să înscrie, o poate face doar din noroc!

Când linia de mijloc a echipei tale e alcătuită, în zona centrală, din fotbaliști care sunt zero pe faza de construcție, Filip și Satli, nu ai cum să fii periculos.

În fine, Petrolul și Rapid au luat câte un punctuleț! Și faptic, dar mai ales ca joc. Singurul lucru bun pentru Petrolul este că a rămas pe locul 2. Ceea ce înseamnă enorm, în condițiile în care echipa a fost execrabilă, pe faza de atac, în toate meciurile de campionat din 2015!

Doamne ferește să se accidenteze Teixeira!

foto: dolcesport

1 Comment on Rapid și Petrolul au luat câte un punctuleț!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*