Petrolul nu poate arăta mai rău după plecarea lui Schumacher!

schumacher Faptul că Schumacher a plecat de la Petrolul se înscrie în sfera normalității. Anormal a fost când el a venit, faptul că a plecat este logic și era previzibil din ziua în care a semnat contractul!

O știa toată lumea, o știa și conducerea Petrolului, o știa și Schumacher, cred!  Oricum, Scumacher a mai stabilit un record negativ, el fiind singurul antrenor al Petrolului în acest sezon care nu a obținut niciun punct cât timp a condus echipa! Mai mult, a bulversat sistemul de joc, apelând la un nefiresc 4-1-4-1, deși nu avea în lot fotbaliștii care să pună în practică acest sistem. Cu el la timonă, Petrolul a avut cel mai slab joc ofensiv, echipa având ocazii de gol doar întâmplător!

Modul de înțelege a fotbalului, în varinta Schumacher, a fost uluitor: cuplul de fundași centrali Prestia – Inez, catastrofal, aducerea lui Mișelăricu, o glumă, folosirea lui Pacar ca atacant, în unele momente, falimentară, folosirea lui Mareș ca jucător de bandă, de necrezut, iar plimbarea lui Zoubir pe patru posturi în cinci meciuri a făcut ca un  jucător de calitate din lot să nu mai joace nimic!

Când mă gândesc la faptul că unii au avut tupeul să-l compare pe Schumacher cu Cosmin Contra, idee exprimată chiar într-o conferință de presă, îmi dau seama cât de prost poate fi intrepretat uneori fenomenul ăsta de către unii care îl privesc, dar nu înțeleg nimic!

Fără Schumacher, Petrolul nu poate arăta mai rău, iar îndeplinirea baremului de 15 puncte trebuie să reprezinte un obiectiv pentru finalul acestui sezon.

1 Comment on Petrolul nu poate arăta mai rău după plecarea lui Schumacher!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*