Până la urmă, Guilherme va juca joi împotriva Petrolului?

gui Fostul fundaș stânga al Petrolului a fost titular la FCSB în primele două meciuri din retur. Și el, și antrenorul FCSB se află acum în fața unei dileme reale: să joace sau nu Guilherme contra Petrolului, pe Ilie Oană?

E clar că jucătorul nu își permite să-i ceară antrenorului să nu-l folosească, riscând să își piardă poziția de titular. Iar antrenorul, având ca alternativă folosirea lui Toșca, va avea de luat o decizie care va lăsa urme, indiferent care va fi ea!

Guilherme a fost avertizat că nu va fi primit bine pe Ilie Oană și, în mod normal, el ar fi trebuit să știe că așa se va întâmpla încă de când  a semnat cu FCSB! Așa cum tot limpede trebuia să-i fie că nu va găsi niciodată la FCSB atmosfera de la Ploiești

„Nu mă așteptam ca suporterii să nu fie lângă noi. Trebuie să înțeleagă și ei că nu s-a schimbat nimic la echipă. Daca s-a schimbat sigla nu înseamnă că nu mai suntem aceeași echipă. Jucăm pentru Steaua și pentru o echipă care a fost campioană de 25 de ori. Trebuie să fie lângă noi, avem nevoie de o forță care să ne susțină în Ghencea”, a declarat Guilherme la DolceSport, după meciul jucat de noua lui echipă contra Rapidului!

Vezi tu, Gui, asta e diferența: fanii Petrolului sunt speciali, așa cum își plăcea să spui, cândva! Dacă ai uitat și te așteptai să vezi același lucru în Ghencea, ai jucat degeaba în fotbalul românesc! N-ai înțeles mai nimic! Și mai bine stai acasă, nu are rost să vii pe Ilie Oană! Nu joi, cel puțin! Nu în fața fanilor care te-au aplaudat și și-au scandat numele chiar și atunci când își dădeai autogol cu Dinamo!

Ai fost iubit și respectat la Ploiești! Ai fost!

foto: dolce-sport.ro

 

1 Comment on Până la urmă, Guilherme va juca joi împotriva Petrolului?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*