Ce victorie frumoasă! CSM Ploiești – SCM Craiova 29-25!

echipacsmfeminin Victoria asta nu este atât de frumoasă pentru că ar fi rezolvat ceva în privința obiectivului. Dar este foarte frumoasă pentru că a fost obținută în fața unei formații bune din Liga Națională și, mai ales, pentru că ea a fost obținută după ce fetele au fost penalizate pentru prestațiile slabe din meciurile cu Corona și Roman.

Exceptând începutul partidei și startul părții secunde, fetele antrenate de Hrupec au demonstrat că sunt superioare adversarelor și dincolo de valoarea handbalistică pe care o au s-au impus grație faptului că au accesat sertarul moral-volitiv și au scos de acolo atitudinea justă pentru un astfel de meci.

”Acest rezultat este unul care arată încă o dată că echipa are valoare. Le felicit pe fete pentru că au avut atitudinea unor jucătoare profesioniste și au avut o astfel de reacție la meciul cu Craiova!”, a declarat Cezar Stoichiciu, directorul CSM.

Dincolo de felicitările directorului, însă, fetele și-au demonstrat în primul rând lor că atunci când sunt conectate la joc, pot face lucruri spectaculoase. Victoria de astăzi este frumoasă, dar efectele ei nu trebuie augmentate, ci doar luate ca bază pentru evoluțiile ulterioare.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*