DE LA PETROLUL, LA NATIONALA
Martie 10, 2010 by Cristi Damian
Filed under Fotbal - Echipa Nationala, Fotbal Liga a II-a, Stiri principale
Portarul de rezervă al Petrolului Ploieşti, tânărul George Şerban, a fost convocat la o nouă acţiune a lotului naţional ”U-16”. Astfel, în perioada 12-15 aprilie, reprezentativa condusă de antrenorul Florin Cheran va evolua în două jocuri de verificare, în deplasare cu naţionala similară a Serbiei. Primul meci va avea loc pe 13 aprilie, urmând ca revanşa să se dispute două zile mai târziu. Apoi, ”tricolorii mici” vor lua parte la o nouă competiţie de verificare, mai exact la turneul de la Gradisca (15-30 aprilie).
NATIONALA U21: ROMANIA-INSULELE FEROE 3-0
Octombrie 13, 2009 by redactie
Filed under Fotbal - Echipa Nationala, Stiri principale
Naționala de tineret a României, antrenată de Emil Sandoi, a învins astăzi la Botoșani echipa similară a Insulelor Feroe cu scorul de 3-0, într-un meci contînd pentru preliminariile Campionatului European din 2011.
România: 1. Cezar Lungu – 2. Bărboianu, 3. Barbu, 5 Găman, 4. S. Ilie – 10. Torje (‘81 Alexe), 6. Bicfalvi, 8. Andrei Ionescu- 9. Ganea, 14. Sburlea (‘66 Bujor) – 15. Ioniţă (‘59 Ochirosii).
Insulele Feroe: 1 H. Jørgensen – 3 Holm, 4 D. Davidsen, 6 Ellingsgaard, 7 Poulsen – 8 R. Jacobsen, 9 F. Justinussen, 10 Mouritsen, 11 K. Jacobsen – 13 Nesá, 14 Edmundson.
Golurile României au fost marcate de Bicfalvi (’5), Liviu Ganea (’40) și Andrei Ionescu (’57).
Clasamentul Grupei 1 înainte de meciul Rusiei cu Moldova de miercuri, 14 octombrie.
| Rusia | 5 | 4 | 0 | 1 | 14 | 1 | 12p |
| România | 5 | 4 | 0 | 1 | 12 | 5 | 12p |
| Letonia | 5 | 3 | 0 | 2 | 12 | 7 | 9p |
| Moldova | 4 | 2 | 1 | 1 | 3 | 4 | 7p |
| Ins. Feroe | 5 | 1 | 1 | 3 | 3 | 10 | 4p |
| Andorra | 6 | 0 | 0 | 6 | 0 | 17 | 0p |
sursa: www.frf.ro
foto: gsp.ro
NATIONALA U21 PIERDE LA SCOR: LETONIA-ROMANIA 5-1
Octombrie 10, 2009 by redactie
Filed under Fotbal - Echipa Nationala
Naţionala de tineret a României a pierdut la scor deplasarea din Letonia, într-un meci contând pentru Grupa 1 de calificare la Campionatul European din 2011, scor 1-5. Deşi pornea ca favorită şi din postura de lideră a grupei, echipa antrenată de Emil Săndoi a fost învinsă de un singur om, Gauracs, care a marcat de trei ori.
Torje a fost cel mai bun om al României, avînd cinci ocazii mari de gol, inclusiv o bară. Iktens, portarul leton, a prins însă o zi mare şi a respins toate atacurile “tricolorilor mici”. Gabriel Torje a reușit singurul gol al echipei noastre, marcînd din penalty, pe finalul partidei.
În meciul împotriva Letoniei, antrenorul Emil Săndoi a început cu: Lung – Bărboianu, Ilie, Găman, Cordoş, Pîrvulescu, Ionescu, Ganea, Torje, Ioniţă, Bicfalvi. Pe banca de rezerve au fost: Lungu, Barbu, Costea, Măţel, Onicaş, Alexe, Sburlea.
Următorul meci al României va avea loc marți 13 octombrie, la Botoșani, împotriva Insulelor Feroe.
Clasamentul grupei este:
| 1. România | 5 | 4 | 0 | 1 | 12 |
| 2. Rusia | 4 | 3 | 0 | 1 | 9 |
| 3. Letonia | 5 | 3 | 0 | 2 | 9 |
| 4. Moldova | 3 | 1 | 1 | 1 | 4 |
| 5. Feroe | 4 | 1 | 1 | 2 | 4 |
| 6. Andorra | 5 | 0 | 0 | 5 | 0 |
sursa: gsp.ro
ROMANIA UNDER 19 – MINI-TURNEU DE CALIFICARE
Octombrie 9, 2009 by redactie
Filed under Fotbal - Echipa Nationala
Echipa noastră naţională de juniori “Under 19″ (antrenor: Cristian Sava) va participa, în perioada 10-15 octombrie a.c., la jocurile grupei a 6-a ale primului tur de calificare al Campionatului European “U19″, ediţia 2009-2010, mini-turneul fiind găzduit de Austria.
Iată, mai jos, programul meciurilor, orele fiind cele ale României:
10 octombrie: SCOŢIA – ROMÂNIA (St.Veit an der Glan, ora 16.00) şi AUSTRIA – ARMENIA
12 octombrie: ARMENIA – SCOŢIA şi AUSTRIA – ROMÂNIA (St.Veit an der Glan, ora 19.00)
15 octombrie: SCOŢIA – AUSTRIA şi ROMÂNIA – ARMENIA (Feldkirchen, ora 19.00)
Primele două clasate în fiecare dintre cele 13 grupe ale acestui prim tur, împreună cu cele mai bune două echipe de pe locul 3, se vor califica pentru ultima rundă preliminară (Turul de Elită), programată în primăvara anului 2010. Câştigătoarele celor 7 mini-turnee se vor califica pentru turneul final, alături de ţara-gazdă a acestuia, Franţa.
În Austria, Cristian Sava va deplasa următorul lot: Gabriel Abraham (FC Oţelul Galaţi) şi George Alin Vârtopeanu (Piacenza Calcio) - portari, Codruţ Sebastian Cioranu (FC Sportul Studenţesc), Ionuţ Mihălăchioaie (FCM Bacău), Andrei Octavian Bursuc (ambii, FCM Bacău), Sebastian Mladen (AS Roma), Andrei Voican (CFM Universitatea Cluj), Andrei Sava (CS Otopeni) - fundaşi, Marius Chindiriş (FC UTA Arad), Adrian Marius Stoian (AS Roma), Cosmin Gabriel Matei (FC Farul Constanţa), Ştefan Marian Pop (FCM Târgu Mureş), Alin Daniel Floruţ (FC Bihor), George Daniel Şofroni (FC Ceahlăul Piatra Neamţ) - mijlocaşi, Ştefăniţă Cătălin Crăciun (FC Gaz Metan CFR Craiova), Marius Pompiliu Albu (FC Steaua Bucureşti), Denis Alibec (FC Internazionale Milano) şi Marius George Ţucudean (FC UTA Arad) - atacanţi.
Sursa: www.frf.ro

























