PETROL LAMPANT

Acesta este un produs destul de usual. Cunoscut în popor sub denumirea de „gaz”, acesta nu se obţine prin cine ştie ce proces tehnologic elaborat. Dar este foarte des folosit şi accesibil tuturor.

În momentul în care petrolul se rafinează, produsele obţinute sunt de un nivel superior şi nu mai au ceeaşi masă largă de adresabilitate. Devine un produs pentru „cunoscători”.

Păstrând proporţiile, pe această linie se înscrie şi situaţia echipei de fotbal Petrolul Ploieşti. Deocamdată este… pentru toată lumea. Nu sunt jucători cu valori fotbalistice ieşite din comun, nu există certitudinea că echipa va juca pe Ilie Oană dacă va promova şi, la nivelul situaţiei juridice a clubului, sunt multe „impurităţi” de îndepărtat. Pentru moment, „Petrolul” este lampant şi toată lumea se foloseşte de el pentru a ilumina speranţa în mai bine, fotbalistic vorbind.

Va veni, însă, clipa rafinării şi atunci vor apărea jucători, se va construi un stadion modern şi situaţia dintre acţionari şi Consiliul de Administraţie va fi complet lămurită. Abia atunci Petrolul nu va mai fi pentru toată lumea, ci doar pentru „petroliştii” de meserie.

ATUNCI CAND EGALUL ESTE UN ESEC

Petrolul Ploieşti nu a debutat cu victorie în returul Ligii a II-a de fotbal, aşa cum şi-at fi dorit antrenorul Vivi Răchită. Chiar dacă au început meciul de la 0-1 şi au întors rezultatul până la pauză, ploieştenii au luat doar un punct din meciul de la Stejaru şi toată delegaţia echipei petroliste a împărtăşit, mai degrabă, frustarea pierderii a două puncte, decât bucuria obţinerii unui punct în clasamentul adevărului.

În aceste condiţii, când egalul e privit ca eşec, este greu să construieşti. Pentru a crede în rezultate mai bune, ulterior, rezultatul de la Stejaru trebuie văzut doar ca un punct de plecare în retur, nu ca pe o tragedie, aşa cum se întâmplă în acest moment.

Mai ales că, dacă toată lumea şi-ar păstra luciditatea, s-ar vedea limpede ca lumina zilei că obiectivul promovării, în condiţiile în care abia ai încropit o echipă înainte de startul campionatului, este unul forţat.

Petrolul se află pe drumul cel bun, dar nu trebuie „arse” etapele doar pentru a forţa nişte limite pe care nimeni nu ţi le impune!

CALATOR PRIN PLOIESTIUL SPORTIV

Îmi place sportul şi locuiesc în Ploieşti. Destul de des mă plimb pe străzile găurite ele municipiului şi mă uit, curios, în stânga şi în dreapta pentru a-i repera pe sportivi. În centru, la promenadă, dau peste baschetbaliştii de la Asesoft, obişnuiţi să umble mai tot timpul prin cele mai frumoase locuri ale Ploieştiului sportiv. Mai nimeresc şi ei, din când în când, pe câte o stradă lăturalnică, dar se repliază rapid şi o cotesc spre „uliţa mare”…

Depărtându-mă de centru, zăresc, ici-colo, pâlcuri răzleţe de fotbalişti. Sunt mândri de ei, chiar dacă nu prea au de ce. Ei nu merg prea des în centru, pentru că nu se simt în largul lor. Preferă umbra făcută de blocurile gri ale cartierelor mărginaşe…

Ajung la marginea oraşului, la Hipodrom şi văd că nu mai aleargă niciun cal pe pistă. E deprimant!

Iau decizia de a mă întoarce acasă şi de a privi de la geam la cine mai trece pe străzile Ploieştiului sportiv.

Nu e prea multă lume…

Ştiu şi de ce. Pentru că, de la ei de acasă, boxerii, karatiştii, judoka, popicăresele şi patinatorii trimit mail-uri către performanţă. Pe ei nu îi vede nimeni, că nu prea ies pe străzi, dar se bucură în casele lor de ceea ce fac.

GHINION TURCESC

Sunt multiple formele de ghinion pe care le poţi trăi în plan profesional, indiferent de domeniul în care îşi desfăşori activitatea. În general, vorbind.

În particular, atunci când eşti antrenor al unei echipe de fotbal din România şi te duci cu jucătorii în Turcia pentru că acolo ai condiţii meteo bune, nu ca la noi, şi terenuri în stare optimă, este normal să profiţi din plin de aceste două aspecte.

Dar, dacă echipa pe care o antrenezi, să zicem Petrolul Ploieşti, se află în Turcia taman într-o perioadă în care furtunile se ţin lanţ, tot turneul poate fi compromis. Bani cheltuţi, pregătire mai puţină, meciuri deloc relevante şi altele de acest gen.

Se cheamă ghinion – în cazul de faţă, unul turcesc. Dar care afectează din plin un program perfectat iniţial până la ultimul detaliu. Inclusiv verificarea prognozei meteo, cea care – evident, nu! – a „omis” să amintească şi posibilitatea unor furtuni apărute „din senin”.

NU CONTEAZA REZULTATUL?

Este clar! A devenit o marotă în rândul antrenorilor de la echipele de fotbal care pierd meciurile de verificare să declare că nu contează rezultatul acestor dipute, ci alte aspecte: dăruirea jucătorilor, aşezarea în teren, pregătirea fizică şi altele de acest gen.

Chiar dacă aşa susţin tehnicienii în cauză, personal nu am văzut niciun antrenor al unei echipe care pierde un meci amical care să nu fie supărat pentru înfrângerea echipei sale.

Şi, într-un fel e normal, pentru că toate „bla-bla-urile” enumerate mai sus alcătuiesc , practic, evoluţia de ansamblu a echipei.

Păi, dacă într-un meci amical jucătorii au dăruire, sunt bine pregătiţi fizic şi sunt aşezaţi bine pe teren, atunci echipa în cauză ar trebui să câştige. Aşa că, domnilor antrenori, mai lăsaţi „placa” uzată cu „nu contează rezultatul”.

Contează, căci altfel nu ar mai avea rost ca jocul să se dispute.

Nu poţi să le ceri jucătorilor tăi să aibă o mentalitate de învingători atunci când ei sunt ciuca bătăilor. Chiar şi în meciuri amicale!

ISI MAI AMINTESTE CINEVA?

Trimiterile către amintirile frumoase ale sportului prahovean devin din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă, tocmai pentru faptul că prezentul nu prea oferă motive de satisfacţie.

Despre marea echipă de volei masculin care a existat la Ploieşti prea puţini sunt aceia care îşi mai aduc aminte. Probabil că doar acei suporteri minunaţi, de vârstă onorabilă, care erau nelipsiţi de la meciurile din sala Olimpia şi cei implicaţi atunci în fenomen mai au, din când în când, câte un flash al succeselor pe bandă rulantă care erau obţinute de băieţii de la Petrom Ploieşti.

Pentru că ultimul antrenor pe care l-a avut acest „dream team”, argentinianul Coelho, a încercat să viseze că formaţia sa poate lupta pentru Liga Campionilor, şefii de atunci au decis să…desfiinţeze echipa.

Timpul a trecut, uitarea a copleşit, treptat, strălucirea succeselor de altădată şi, în afara lui Robert Tvardochlib, care ţine cu dinţii la menţinerea acestui frumos sport în Ploieşti, nimeni nu prea mai pare interesat de volei.

RETURUL RELANSARILOR

În afara pariului cel mare pe care Petrolul Ploieşti l-a pus cu performanţa în partea a doua a acestei ediţii de campionat, vizând promovarea în Liga I, mai sunt câteva provocări pe care managerul Vivi Răchită le lansează „pe piaţă” pentru returul care va începe peste o lună.

Daniel Opriţa, Liviu Mihai şi Victoraş Cataramă sunt cei trei jucători care fac parte acum din lotul Petrolului şi care îşi pot relansa carierele în etapele care au mai rămas de disputat în acest sezon de Liga a II-a.

Dacă Victoraş Cataramă şi Liviu Mihai sunt împrumutaţi de echipele de care aparţin- Astra Ploieşti, respectiv Farul Constanţa- şi au mai lucrat, în trecut, sub comanda lui Răchită, pentru Daniel Opriţa, care este acum jucătorul Petrolului, revenirea la forma sportivă care l-a consacrat pe vremea când juca la Steaua Bucureşti reprezintă marele obiectiv al returului de campionat.

Şi al lui, dar şi al lui Răchită, antrenorul care, spre deosebire de alţii, crede că Opriţa nu şi-a spus ultimul cuvânt în fotbalul românesc.

De urmărit care şi câte dintre aceste trei pariuri vor fi câştigătoare în vara acestui an.

OPTIUNEA JUCATORULUI

Toţi marii „şmecheri” ieftini din fotbalul românesc se aruncă, deseori, în tirade legate de profesionalismul de care trebuie să dea dovadă jucătorul. Uitând că, de cele mai multe ori, lipsa de profesionalism a unui fotbalist sau a altuia e cauzată chiar de ei. Cei care dau bani unor jucători pentru ca aceştia „să-i toarne” pe alţii sau, caz des întâlnit la noi, să-şi „lucreze” antrenorul.

Sigue, situaţii de acest gen sunt exagerat de multe, dar, dacă se cer unui jucător să fie profesionist într-un fotbal cel mult amator ca cel de pe la noi, trebuie să i se asigure, la rândul lui, unele drepturi. Nu poate avea obligaţii şi atât!

Repet, într-un fotbal normal, respectul impune respect. Dacă îmi respect jucătorii, mă vor respecta şi ei.

Dacă nu mă interesează ce cred ei pentru că eu sunt cel care le dă banii, atunci nu mai discutăm despre respect, ci despre lipsa lui.

Opţiunea unui jucător de a se transfera sau nu la altă echipă este, astăzi, în cele mai multe dintre cazuri, doar o teorie.

Interesant ar fi, de exemplu, dacă va fi respectată opţiunea lui Budescu- de la Petrolul, care nu ar vrea să meargă la Astra. Dacă nu va fi respectată, atunci e foarte posibil ca el să fie pe lista pasagerilor la zborul care va duce, astăzi, echipa Astra Ploieşti în Turcia.

Or fi aflat cei care se ocupă de fel de fel de matrapazlâcuri că, uneori, vinul se mai face şi din struguri ?

SI OINA?

Că românii sunt pasionaţi de sport nu este niciun fel de surpriză. Mai ales pentru o naţie care s-a obişnuit să scoată capul spre nivel de performanţă doar prin rezultatele unor sportivi sau prin talentul excepţional al unor olimpici la matematică , fizică sau chimie.

Dar, pentru că această conjuncţie este omniprezentă la români, în special când  în discuţie sunt aspecte pozitive, o surpriză o reprezintă faptul că prea puţini sunt aceia care mai ştiu sau mai vor să dea importanţă OINEI-adică sportului naţional.

Se tot poartă discuţii despre înfiinţarea în România a  unor federaţii de baseball şi de cricket- sporturi care se joacă, în principiu, tot cu un băţ şi o minge, ca şi oina.

Cum orice „ e de export” e mai bun, românii care pot decide în acest sens vor să „îngroape” definitiv sportul naţional, care, oricum, e vai de capul lui.

Nu susţin înfiinţarea unui campionat de oină pentru că ar fi desuet şi nu face rating, dar nici nu pot fi nepăsător la transformarea anumitor sporturi de pe la noi în copii de cea mai joasă speţă ale unor sporturi importate din India sau Statele Unite al Americii.

Este o situaţie care păşeşte dincolo de graniţa penibilului. E ca şi cum americanii s-ar duce să vadă echipa New York Yankees jucând oină !

DEPORTIVO LA CORUNA

Este una dintre echipele bune ale campionatului spaniel de fotbal, – Liga Stelelor. A câştigat şi titlul, a câştigat şi Copa del Rey şi a făcut senzaţie în Europa, cu ani în urmă, atunci când şi-a câştigat supranumele de “Super-Depor”. Dar nu asta trebuie să ştie fotbaliştii din Prahova. Ci faptul că, la o asemenea echipă, care are în lot foarte mulţi fotbalişti “internaţionali”, există mari probleme financiare şi restanţe la fel de mari la plata salariilor.

Ei bine, jucătorii lui Deportivo au primit fiecare câte 12.000 de euro pentru ultimele trei luni. Adică 4000 de euro pe lună de fiecare fotbalist.

Ce credeţi că s-a întâmplat?

Nimic. Mai mult, toţi jucătorii au declarat că înţeleg problemele financiare şi că pot trăi şi cu 4000 de euro pe lună. Şi vorbim despre fotbalişti care joacă în echipele naţionale ale ţărilor din care provin.

Pentru că maine are loc reunirea echipei Petrolul Ploieşti, care evoluează în Liga a II-a din România, mi-am adus aminte că Răchită a avut mari probleme în a-i convinge pe unii să joace la Petrolul “doar” pentru 1500 de euro pe lună.

Mai e ceva de zis?

Pagina următoare »