Băi, corecților! Mergeți voi să jucați la Buzău, dacă pe Ilie Oană ați fost deranjați!

feroekeseru După ce au evoluat la limita penibilului contra naționalei din Feroe, jucătorii din naționala României și nea Puiu Iordănescu au exclamat, în cor, la finalul meciului că terenul a fost foarte prost și că suporterii ar fi fost normal să aprecieze efortul jucătorilor!

Care efort, măi, generale! Efortul de a nu fi egalați de Feroe? Pe bune? Crezi dumneata că publicul ploieștean poate aprecia un astfel de efort? Pe la noi, la Ploiești, lumea știe fotbal, generale!

Echipa a jucat prost rău de tot, ca și când nu ar fi avut niciun antrenor, nu o gașcă întreagă! Și a câștigat cu noroc un meci în care singurii de apreciat au fost pescarii, contabilii și administratorii de firme din Feroe, care au venit la Ploiești, au îmbrăcat echipamentul țării lor și au evoluat cu demnitate.

Spre deosebire de plictisiții arăbeți, nemțișori și turcaleți de la noi care, sătui de banii Golfului și ai altor zone, au arătat ca și cum ar fi o corvoadă pentru ei să joace meciul ăsta!

Iar jucătorii fecesebiști care au fost înjurați pe Ilie Oană sunt ușor amnezici! Au uitat cum au arătat pumnii și degetele mijlocii fanilor petroliști în turul semifinalei și ar fi vrut ca ploieștenii să-i primească frumos și să-i aplaude că au fost penibili cu Feroe.

Mergeți, frate, la Buzău, să vă aplaude oamenii ăia, că au și terenul mișto, nu denivelat, ca la noi, la Ploiești! Să vă pupe ăia în fund pentru rușinea de meci pe care ați oferit-o și să le dați banii înapoi oamenilor care au dat milioane pe bilete ca să îi certați voi, la sfârșit, că nu v-au aplaudat la scenă deschisă!

Hai, fuguța la Buzău, că ne stricați gazonul degeaba!

PS.- Nu am nimic cu buzoienii, în general, dar la fotbal știu că i-ar aplauda frenetic pe fecesebiștii de la națională chiar dacă minusculii jucători ai minunatei echipe ar merita mai degrabă niște scuipați!

foto: mediafax

9 Comments on Băi, corecților! Mergeți voi să jucați la Buzău, dacă pe Ilie Oană ați fost deranjați!

  1. D-le scriitor la gazeta, e vorba de echipa națională, așa cum a făcut-o Iordanescu. Se susține adică. Ploieșteanu’ om din (t) opor, nu știe că alde Tamuz sau Nepo muci eno nu au cum să joace în nationala României. Minți înguste, se tin de polemica ieftină si dușmănia asupra Stelei, la un meci al naționalei. Curat murdar, peizanilor, o să mai pupați voi meciuri ale naționalei?

  2. Aia e. Nu mai pupăm naţională la Ploieşti. Şi aşa a ajuns o caricatură. Nişte blazaţi, nişte leneşi, o adunătură de încrezuţi fără talent. Nea Puiu credea că vine într-un sătuc de provincie să primească aplauze pentru desenul ăla animat.
    Cred că nea Puiu a găsit problema jocului prost: 3-4 jucători ai Naţionalei erau penticostali. Aia e cauza, plus un penalty clar neacordat şi a mai fost şi terenul. No?

  3. Dar nenea ziaristul? E stadionul tau? Ia du-te mataluta si tipa in baie, pe Youtube.
    Stadionul a fost platit din banii ploiestenilor. Cumva te oftici ca au papat altii deplasari+ alte beneficii si de aceea esti tu mai acid in exprimare?

  4. De unde stie lumea fotbal la Ploiesti? De cand juca Betrolul la Strejnic?
    Asa se intampla la mintile inguste care nu-s in stare sa faca diferenta intre campioana Romaniei si nationala Romaniei. Da-le stadion nou (fara garduri) si sar pe teren pentru a opri o iminenta umilinta. Adu-le nationala la ei in oras, si-or sa-si manifeste frustrarile din Liga 1 (deh, e greu sa digeri ca „dusmanul” tau inventat e mai bun decat tine).
    Indiferent ca-i Tanase sau Marica, nu iti trebuie o capacitate intelectuala prea dezvoltata sa realizezi ca omul acela reprezinta tara ta, tara care a castigat (1-0, 5-0, tot 3 puncte sunt) si care e pe primul loc in grupa.
    Asa ati facut si cand a jucat nationala U21 cu Italia (cand Iancu era huiduit si injurat la fiecare atingere de balon).
    Problema nu este jocul prestat de Romania aseara, ci lipsa de bun simt si civilizatie. Ar trebui sa bagati capul in pamant de rusine, nu sa continuati sa epatati in prostie.

    • mai taci mai interesantule cu sporovaielile tale …cand tanase si alte excremente de la fcsb au facut gesturi obscene caqtre tribunele noastre n-ati mai vazut ?…civilizatii lui peste…

  5. Jucatorii astia stiu sa joace ? Cred ca da. Dar ce e mai grav e ca NU VOR! Se simt lezati de gazon? Sa ne aducem aminte de Ghencea sau de fostul national cand se umpleau de noroi sau nisip. Si ptr Feroe a fost acelasi gazon. Asta nu e o scuza ca nu poti inchega o actiune coerenta.

  6. Ziaristul ca ziaristul și fotbalul de la Ploiești ca fotbalul de la Ploiești.
    A fost o rușine de meci și nu meritau să fie aplaudați.
    Cât despre huiduieli…. Românul este ca Românul.
    Dacă învingeau cu 7 – 0 cum ear normal, poate uitau plieștenii că steliștii le-au arătat degete și pumni.
    Cert este că am fost martorii unui meci de fotbal care trebuia să se țină cu porțile deschise. Să aibă loc săracii și nevoiașii, că și ei sunt Români. Și când nu ai cum să iei bani pe jocuri de calitate, dai moca la săraci.

    E jignitor să dai vina pe teren și pe penalty neacordat când te-ai prezentat în felul acesta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*