Asesoft se pregătește pentru un nou titlu la Moving Express

vladdogaru1 Cea mai bună locație pentru baschetabaliștii de la Asesoft aleasă pentru a pregăti o nouă finală, a 12-a consecutivă în campionatul național, a fost sala Moving Express, din cadrul AFI Palace Ploiești.

„Suntem pe final de sezon şi nu se mai pune problema acumulărilor fizice. Fiecare poate lucra ceea ce consideră de cuviinţă pentru a se menţine în formă”, spune tehnicianul, care s-a arătat impresionat de condiţiile oferite de Moving Express: „E ceva extraordinar pentru un sportiv de performanţă, dar şi pentru oamenii de rând care vor să facă sport. Am jucat la multe echipe în Europa şi nu am găsit în multe locuri asemenea condiţii. Totul e la superlativ, iar băieţii sunt foarte mulţumiţi de opţiunile pe care le au la Moving Express”- a declarat antrenorul campionilor, Sașa Ocokoljic

Asesoft va disputa finala din acest sezon contra celor de la BC Mureș, primele două jocuri ale acestui ultim act, care se dispută în sistemul cel mai bun din 5 partide, vor avea loc la Ploiești în 18 și 19 mai, de la ora 20.00.

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*