Aplauze și speranțe pentru Petrolul: 3-2 cu Timișoara și patru puncte de baraj!

lupii 3-2 este un scor care induce în eroare, după un astfel de meci. Petrolul s-a impus la limită doar pentru că a ratat enorm de mult și din situații uriașe.

Nu golaverajul era, însă, esențial în acest joc, ci doar obținerea celor trei puncte care au transformat etapa asta într-una cu profit pentru Petrolul.

După ce Zoubir și Astafei au obținut și au transformat câte un penalti, stabilind scorul pauzei, 2-0, Timișoara a replicat în minutul 68, când Benga l-a scăpat din marcaj pe Nimely, la un corner, dar Pacar a făcut 3-1 în minutul 76, după o pasă de excepție a lui Ziani. Primul gol pentru elvețianul de origine croată în tricoul Petrolului.

Minutul 92 a adus și golul al doilea al oaspeților, tot după un corner, Jenkins marcând pentru timișoreni. În rest, între aceste momente, Guerierro,  Gavrilă, Astafei, Zoubir și Pacar s-au întrecut în ocazii uriașe, profitând din plin, e drept, și de o apărare distractivă a bănățenilor.

Aplauzele, însă, nu sunt relevante pentru joc, ci pentru faptul că jucătorii, chiar și cu gândul de a boicota finalul de campionat, nemaivând bani de câteva luni, au arătat că au caracter. Iar pentru faptul că echipa a avut atitudinea aceasta, un mare merit îl are Gane, un antrenor care și-a câștigat respectul adevăraților oameni de fotbal din Ploiești, indiferent de deznodământul acestui sezon.

În mod normal, dacă cineva ar găsi soluția pentru a plăti ceva din restanțele către jucători, speranțele că echipa va da totul la meciul viitor ar putea genera un val de entuziasm care să umple de ploieșteni  arena din Voluntari .

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*