Adrian Pîrlogea – o ”Bilă” de ambiție!

bila Boxul ploieștean are poveștile lui nespuse, sau spuse prea puțin. Una dintre ele poartă semnătura lui Adrian Pîrlogea, un sportiv care a împărțit pumni cu dărnicie, în ring, și care împarte acum, cu aceeași dărnicie, experiența acumulată, cu mai tinerii lui ucenici, din postura de antrenor.

Un om care și-a umplut viața cu sportul pentru care a ars și va arde ca o ”Bilă” de foc.

Domnelor, domnilor, în colțul ambiției și al devotamentului pentru box, reprezentând CSM Ploiești…Adriaaan ”Bilă” Pîrlogea.

Prahovasport (P.S): Dintre toate sporturile posibile, cum de ai ales boxul?

Adrian Pîrlogea (A.P): Am venit la sală de curiozitate. Fratele meu încercat puțin să facă box și mi-a zis să vin să văd cum e! M-am dus, m-a văzut Titi Tudor și m-a întrebat direct : Vrei să faci la mănuși, din prima? Ai curaj? Da, normal, am zis și am intrat în ring cu un chiparos, cu un cap mai înalt ca mine. Cred că l-am bătut bine, dacă mi-a zis maestrul să vin cu echipament a doua zi! Aveam 16 ani, atunci mergea, acum, dacă îmi vin la sală la vârsta asta nu prea îi mai primesc, sunt cam mari!

PS: Și a început cariera pugilistului Pîrlogea. A fost una așa cum ți-ai dorit-o?

A.P. Am avut și șansa să îl văd pe Doroftei cum se antrenează, îl vedeam cu rămâne peste program să muncească suplimentar și am zis să rămân și eu. Am avut ambiția de a ajunge mereu cât mai sus, o am și acum, ca antrenor. Ca sportiv, pot spune că am avut satisfacția unei munci bine făcute. Regretul meu este că nu am avut șansa să mă afirm la europene, la mondiale sau la olimpiadă! Dar am boxat și într-o perioadă în care boxul românesc avea o valoare foarte mare. Ca să ies campion național, eu am bătut 10 adversari. Acum, la unele categorii, faci un singur meci și gata, ești campion, pentru că sunt doar doi sportivi în competiție.

La modul în care am boxat, fără falsă modestie, dacă boxam în timpurile de acum, la valoarea existentă acum, mergeam la Olimpiadă garantat!

PS: Cum te-ai ales cu porecla ”Bilă”?

A.P.: Doroftei mi-a zis ”Bilă”. Eram colegi și făceam sparring-uri. Ne umpleam de sânge. Nu am avut în viața mea un adversar mai bun. Și el a zis, la un moment dat: Maestre, ăsta vine peste mine ca o bilă, se rostogolește! Și ”Bilă” mi-a rămas porecla! Adevărul că ăsta a fost stilul meu, mă duceam peste adversar.

P.S.: Te-a deranjat vreodată faptul că ți se spune ”Bilă”?

A.P: Doamne ferește! Niciodată! Uite, și acum, ca antrenor, copiii nu îmi spun maestrul Adrian, sau maestrul Pîrlogea. Îmi spun maestrul Bilă!

P.S: Ca antrenor, e mai greu sau mai ușor pentru tine?

A.P. Este altceva față de a fi sportiv. Ca antrenor ai responsabilitate pentru elevii tăi. Multă lume, din afara boxului, crede că e ușor, stai la colț și dai indicații. E mult mai mult. Ca antrenor sunt și tată, și psiholog, și bucătar, printre altele. Trebuie să ai o relație aparte cu părinții, trebuie să ai grijă de copii, efectiv. Nu îi pregătești doar pentru ring, ci și pentru viață.

P.S. Titi Tudor mușcă din prosoape. Tu, ca antrenor, cum te manifești?

A.P.: Eu nu pot să stau fără să strig la ei. Nu e regulamentar, mai pun mâna la gură, dar nu pot sta locului, țip la ei tot timpul.

P.S: Ai spus că tot timpul vrei mai mult de la tine și de la sportivi. Care e visul tău, de antrenor?

A.P.: Sincer, visez să ajung să antrenez un sportiv care merge la Olimpiadă. E idealul meu! Mi se pare ceva fantastic. Poate și pentru că eu, ca sportiv, nu am ajuns acolo! Am mare încredere în Alberto Biro, un băiat care deja a confirmat la europene și mondiale. A progresat enorm și are ce îi trebuie pentru a fi un mare campion, la nivel internațional. Dacă va avea ambiția pe care am avut-o eu va ajunge mare!

P.S: Familia ți-a înțeles pasiunea pentru box?

A.P: De multe ori soția îmi spune că stau mai mult la sală decât acasă, cu fata noastră. Pe mine dacă mă iei din sală mă rupi de tot ce îmi place mie. Aș vrea să mă schimb, dar nu mai pot. Îmi place prea mult. Dar ea a fost și este sprijinul meu, m-a înțeles, mai ales că și fratele ei a făcut box. Ea știe cel mai bine că dacă nu trec pe la sală, chiar și când sunt liber, simt un gol în mine, simt că e o zi pierdută!

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*