La cea mai bună echipă prahoveană de la nivelul Ligii a III-a, Conpet Ploieşti, apele nu sunt liniştite. Unele zvonuri dau ca sigură îndepărtarea din lot a mai multor jucători, printre care atacantul Cristian Nica. Pentru a afla mai multe pe această temă, am solicitat un punct de vedere preşedintelui secţiei de fotbal, Marius Zencenco: ”În momentul de faţă nu pot să vă spun nimic legat de acest subiect. Abia după ultima etapă din campionat va avea loc o şedinţă a forului conducător şi se va analiza prestaţia fiecărui jucător în parte, în sezonul care se va încheia la finele acestei săptămâni”. În ultimul joc din actuala stagiune, Conpet Ploieşti va primi replica ”vecinilor” de la Chimia Brazi.
În altă ordine de idei, astazi, arena ”Conpet”, de la Strejnic, a fost omologată pentru a găzdui meciuri în Liga a III-a şi în sezonul viitor. În afară de stadionul transportatorilor de ţiţei prin conducte, comisia Federaţiei Române de Fotbal a omologat alte două arene ale echipelor prahovene, anume bazele sportive ale formaţilor Petrolistul Kaproni Boldeşti şi, respectiv, Chimia Brazi.















Cam la ingramadeala ca tot sportul romanesc.Pacat.