Aflată la un pas să nu fie programată în runda intermediară de marţi, echipa Petrolul Teleajen Ploieşti a fost la un pas să producă surpriza în meciul din deplasare cu formaţia Comprest GIM Bucureşti. După ce în prima repriză au condus cu 1-0 şi 2-1, prahovenii au fost nevoiţi să se recunoască, în cele din urmă, învinşi cu 3-4, de către o grupare care la acest joc ”şi-a luat toate măsurile”. Pentru ploieşteni au marcat Fl. Gheorghe (minutul 19), Munteanu (38) şi portarul Mălescu (90+3), din dreptul punctului cu var. ”Am jucat bine, ne-am creat ocazii, dar lipsa antrenamentele s-a cunoscut”, ne-a spus tehnicianul Ion Albină, cel care şi-a dat întâlnire cu elevii săi abia vineri, când are loc un nou joc în campionat. Pentru jocul cu gruparea din Capitală, echipa ploieşteană a arătat astfel: Mălescu – Safta, State, Dumitrescu, Panait – Cernea, Filip, Gheorghe (80 Andrei), Petrescu (78 Cl. Radu), Munteanu – Georgescu (68 De Grood), rezervele neutilizate fiind portarul Pânzaru şi jucătorii de câmp Copcealău şi Robicek.
Vineri, Petrolul Teleajen ar trebui să întâlnească pe Argeşul Mihăileşti, dar până atunci preşedintele Mircea Bucur trebuie să găsească resursele financiare pentru a achita restanţele financiare către arbitri şi observatori. La ora redactării acestui material, erau stabiliţi arbitri meciului de mâine din cartierul Teleajen.














