Fotbaliştii de la Petrolistul Kaproni Boldeşti şi-au reluat astazi pregătirile pentru returul campionatului Ligii a III-a. La primul antrenament din acest an au fost prezenţi doar 19 jucători.
Noutăţile sunt Alexandru Puchea, Ionuţ Stârpici, Aurel Panaite, Andrei Alexandru şi Mihai Ene. Interesant este faptul că la reunirea de astazi a fost prezent şi portarul Bogdan Rădulescu (în foto, primul din stânga). Chiar dacă nu este deocamdată transferat la echipa din Boldeşti, Rădulescu – cel care în tur a apărat poarta liderului seriei a III-a, Juventus Bucureşti- a primit acceptul conducerii prahovene pentru a se antrena cu echipa, el urmând să dea astăzi un răspuns în privinţa unui eventual transfer la Petrolistul.
Un alt răspuns este aşteptat de oficialii de la Kaproni şi din partea fundaşului Emil Stanca, acesta solicitând un răgaz de două zile pentru a se decide dacă vine sau nu la echipa antrenată de Marian Ilie.
Un alt jucător care ar putea ajunge la Petrolistul Boldeşti este juniorul Munteanu , de la Chimia Brazi, dar discuţiile dintre cele două cluburi nu s-au finalizat deocamdată.
Până pe data de 21 echipa se va antrena la Gornet, urmând ca apoi să plece în cantonament la Poiana Ţapului.















ce drum cand antrenoru bea shi fumeaza in vestiar cu ei
[...] Read More [...]
asa ziceam si eu costica antrenorul trebuie sa fie un exemplu pt jucatori.