2009 nu a fost nici pe departe anul care să aducă rezultatele aşteptate de pasionaţii sportului prahovean. Dar a fost un an sportiv care a adus cu el multe momente tensionate, un an în care au fost bifate mai multe premiere şi o perioadă „pregătitoare” pentru un 2010 în care se preconizeză că mai multe structuri sportive din judeţ se vor desfiinţa.
Şi în 2009, constanta sportului prahovean a fost echipa de baschet CSU Asesoft Ploieşti, chiar dacă în campionatul intern randamentul sportivilor antrenaţi de Arnautovic este în scădere faţă de sezoanele anterioare.În schimb, cele mai mari dezamăgiri au fost bifate în handbal, acolo unde prahovenii au asistat la două momente dramatice: desfiinţarea echipei masculine Utzel Ploieşti şi retrogradarea din Liga Naţională a formaţiei feminine CSM.
Fotbal
Sezonul promovărilor
Anul acesta a fost unul în care, după 6 sezoane de aşteptare, Ploieştiul a reintrat pe harta fotbalului “mare” din România, odată cu promovarea echipei Astra în Liga I.
A fost o promovare care a încheiat un ciclu de trei ani, început cu o echipă din Liga a III-a (CSM FC Ploieşti) care a reuşit, din sezon în sezon, să ajungă în elita fotbalului românesc.
Proiectul susţinut de omul de afaceri Ioan Niculae s-a dovedit a fi unul de succes, chiar dacă două dintre „componentele” esenţiale ale acestuia s-au pierdut pe „traseu”- antrenorul Vivi Răchită şi- poate cel mai important- adevăraţii suporteri ploieşteni.
Vara lui 2009 a adus cu ea şi o realizre de proporţii pentru fotbalul din Breaza, echipa locală- Tricolorul- reuşind, pentru prima dată în istoria clubului, să promoveze în Liga a II-a de fotbal.
Şi, tot la capitolul promovări, Petrolul Teleajen Ploieşti – o formaţie care acum 3 ani era la un pas de desfiinţare – a ajuns în Liga a III-a după ce a câştigat meciul de baraj cu Inter Cristian.
În afara acetost promovări, 2009 va fi reţinut de iubitorii fotbalului din Prahova ca fiind anul în care palmaresul, culorile , numele şi siglele echipei Petrolul Ploieşti au trecut de la Petrom la Consiliul Local, dar şi anul în care bătrânul stadion „Ilie Oană” a fost dărâmat, cu execepţia tribunei oficiale a arenei din centru oraşului.
În fotbalul „mic”, anul care se încheie a fost marcat de „scandalul cartonaşelor”, de excluderea unor formaţii din campionatele judeţene şi de o nouă alegere a lui Silviu Crângaşu în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova.
Baschet
De 13 ani învingători
Baschetul a rămas singurul sport de echipă din Prahova în care există performanţe cu adevărat impresionante, măcar la nivcel naţional. Şi în acest an, ploieştenii de la CSU Asesoft au reuşit eventul (cupă şi campionat), ajungând la impresionanta cifră de 13 în dreptul trofeelor câştigate (6 cupe, 6 titluri de campion şi o cupă europeană – Fiba Europe Cup.
Totodată, anul 2009 a adus cu el o participare în Eurochallenge, o competiţie nou înfiinţată, dar cu o valoare ridicată a formaţiilor participante, o competiţie în care s-a înregistrat, din păcate, şi un minirecord nedorit- două partide consecutive pierdute la un singur punct!
Box
Fără performanţe internaţionale
De multă vreme nu s-a mai întâmplat ca sportivii prahoveni angrenaţi în competiţiile pugilistice să aibă un bilanţ atât de slab pe plan internaţional, acolo unde , practic, nu s-a câştigat nicio medalie importantă.
Este adevărat că, din martie, românii au cam fost „săriţi” de la participările europene din cauza faptului că au fost încălcate unele reguli ale folosirii echipamentului de protecţie, dar cauza principală a nereuşitelor din ring a fost reprezentată de tensiunea incredibilă existentă, în 2009, în lumea boxului românesc, la nivel de vârf.
În aceste condiţii, pugiliştii de la Petrom Petrolul Ploieşti s-au mulţumit doar cu un titlu de campion naţional- obţinut de Georgian Popescu, cel care a câştigat şi Cupa României la categoria 69 de kilograme, şi cu două tiluri de vicecampioni naţionali, adjudecate de Sandu Vasile şi Tiberiu Purcoi.
În handbal, dezastru
Fără doar şi poate, handbalul a fost domeniul sportiv care a adus cele mai mari dezamăgiri în 2009.
După ce a participat în cupele eurpoene şi după ce a promovat jucători la mai toate echipele bune din Liga Naţională, Uztel Ploieşti nu a mai putut continua activitatea, desfiinţându-se în vara acestui an, după ratarea promovării în Liga Naţională.
Şi, pentru că un necaz nu vine niciodată singur, echipa feminină CSM Ploieşti a retrogradat din Liga Naţională după un singur sezon pterecut la nivel înalt.
În rest, o zbatere inutilă şi parcă inetrminabilă a eternelor „outsidere” Activ Ploieşti- la fete şi Petrolul Teleajen- la băieţi, angrenate de ani buni doar la nivelul eşalonului secund.
Karate tradiţional
Rezultate foarte bune, dar prea puţini ochi să vadă
Nu mai este niciun fel de surpriză că sportivii de la secţia de karate tradiţional de la Conpet Petrolul Ploieşti au avut, din nou, un an bun din punct de vedere al rezultatelor, în special cele din concursurile internaţionale. Cireaşa pe tort a reprezentat-o evoluţia sportivilor ploieşteni la Campionatele Europene de la Casale Monferrato, din Italia.
Robert Miclea, Manona Danciu, Romeo Trandafir şi Tiberiu Matei au devenit campioni europeni, dar au primit prea puţină atenţie din partea celor care ar fi trebuit să aprecieze la adevărata valoare importanţa unor asemenea succese.
Mai mult, la nivel modial, în 2009, o altă karateka din Ploieşti, Corina Tănăsescu a fost poziţionată de federaţia de specialitate între primele opt sportive ale lumii.
Popice
Tradiţie respectată
Şi în 2009 sportivele de la secţia de popice de la Conpet Petrolul Ploieşti au fost la înălţime. Ca şi în anii anteriori, fetele antrenate de Eleonora Ion au demonstrat că reprezintă un grup unit şi au bifat rezultate dintre cele mai bune pe plan naţional. Mai mult, echipa din Ploieşti a confirmat şi în competiţiile continentale, reuşind să obţină medalia de argint la Cupa NBC, consurs care s-a desfăşurat în acest an în localitatea sârbă Apatin.
De remarcat că nici anul care se încheie nu a adus cu el finalizarea lucrărilor la sala proprie de la Ploieşti, popicăresele de la Conpet Petrolul evoluând şi în 2009, tot la Fieni, în meciurile considerate a fi disputate pe arena proprie.
Înot
Impresionantul Constantin Tudose
În înotul prahovean anul 2009 a fost anul lui Constantin Tudose,. Cele cinci medalii de aur obţinute la Campionatul Balcanic pentru juniori (disputat la Chanakkale- în Turcia) şi dobândirea statutului de „cel mai bun înotător” la Maratonul celor 24 de ore, diputat la Braşov au fost doar două dintre momentele de glorie ale ploieşteanului.
Şi, ţinând cont de condiţiile de pregătire pe care le are la dispoziţie, Tudose poate fi considerat chiar un fenomen la nivel de juniori, fiind cotat încă de pe acum ca unul dintre cei mai importanţi înotători români ai viitorului.
Patinaj viteză
Calificare in extremis la Jocurile Olimpice
Unul dintre sporturile condamnate la dispariţie în Ploieşti, din cauza lipsei unor minime condiţii de pregătire, a produs, oricât ar părea de surprinzător, un rezultat senzaţional. Pe ultima sută de metri, la Calgary, în perioada 4-6 decembrie, ploieşteanul Marian Ilie a reuşit să obţină timpul necesar pentru o calificare in extremis la Jocurile Olimpice de Iarnă – Vancouver 2010.
Mountain- bike
Participare la Campionatul Mondial
Nu va fi uşor de uitat anul 2009 pentru Daniel Roşioru, cel mai important rider al secţiei de mountain bike a clubului Conpet Ploieşti. Pentru prima dată în istorie, un sportiv prahovean a obţinut dreptul de a participa la Campionatul Mondial de Mountain-Bike, de la Graz (Austria). Chiar dacă este prea puţin mediatizat deocamdată, mai ales în Prahova, acest sport ar putea să aducă şi mai multe satisfacţii, începutul creat în 2009 prin această participare la nivel mondial urmând să fie confirmat şi la viitoarele întreceri, mai ales că Daniel Roşioru este unul dintre cei doi membri permanenţi ai lotului naţional al României.
Una peste alta, cu bune şi cu rele, anul sportiv 2009 a fost, pentru prahoveni, unul mai sărac în rezultate importante la nivel mondial. El a reprezentat mai degrabă un an de tranziţie spre o perioadă în care, din 2010 încolo, pasionaţii de sport din Prahova ar trebui să se aştepte ca să fie din ce în ce mai puţine rezultate obţinute la nivel mondial, din moment ce, la noi în judeţ, sportul este neglijat din ce în ce mai mult de către cei care ar trebui să-l ajute!
Prahova Sport
Related posts:















Vezi ca nu te interesezi Handbalul nu sta asa prost avem junioare la lotu national ,trebuie sa apara si la Ploiesti un OLCHIM sa scriti de handbal,RUSINE GAZETARILOR .