După trei zile de dispute dârze pe ringul instalat în “Sala Sporturilor” din Târgu Mureş, tânărul pugilist de la Petrom Petrolul Ploieşti, Mădălin Nicolae, a acces în marea finală a Campionatului Naţional Universitar de Box, ediţia 2009!
Boxerul petrolist, asistat la “locul faptei” de către maestrul emerit Titi Tudor, a reuşit, deja, două victorii clare în faţa unor pugilişti destul de bine cotaţi, Marius Levente de la Ring Box Târgu Mureş şi, respectiv, Teofil Drugalin, sportiv care este legitimat la clubul Banatul Timişoara. În urma acestor succese, Mădălin a urcat, aseară, după închiderea ediţiei noastre, în ringul marii finale a competiţiei, el boxând, în cadrul categoriei +91 kg, în compania pugilistului George Dinu, de la CSM Buzău, pentru Centura de Aur a turneului, un trofeu care, de fapt, îi lipseşte din palmares.
În ceea ce priveşte această categorie (+91kg), organizatorii au hotărât, în mod excepţional, ca ea să se dispute în devans, tocmai pentru a nu prelungi, mai mult decât trebuie, şederea sportivilor respectivi la Târgu Mureş.
Despre frumosul parcurs al sportivului său, Titi “Prosop” Tudor ne-a declarat:”Mădălin a demonstrat, încă odată, că are stofă de campion! Este pe un drum ascendent şi, desigur, ca şi mine, de altfel, visăm la alte şi alte succese frumoase!”
Asupra rezultatului final al galei din aceasta aseară, care va început la ora 17:00, vom reveni cu amănunte, şi sperăm să putem consemna o victorie a talentatului şi valorosului nostru boxer de la Petrom Ploieşti, Mădălin Nicolae (în foto).














