Update: Intrunita ieri, 18 noiembrie 2009, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a omologat cu 0-3 meciul dintre CF Predeal – Chimia Brazi, din etapa a XII-a, 1-3 pe terenul de joc, deoarece formaţia gazdă a folosit un jucător în stare de suspendare, Ştefan Cristache, 4 cartonaşe galbene.
O glumă proastă ar fi părut, acum două luni, să te gândeşti că o echipă precum Chimia Brazi, aflată atunci pe locul 17 în clasament, ar putea reprezenta pericolul din umbră pentru formaţiile care luptă pentru promovarea în Liga a II-a.
Parcursul perfect din ultimele 5 etape, în care jucătorii pregătiţi de Sebi Tudor au marcat 20 de goluri şi au primit doar 4, reprezintă, însă, un semnal de alarmă pentru Juventus Bucureşti şi Conpet Ploieşti, formaţiile aflate pe primele două locuri ale clasamentului.
Nu puţini sunt aceia care cred că echipa de lângă Combinat nu va mai pierde niciun meci până la finalul acestei ediţii de campionat, situaţie în care, promovare nu ar fi chiar o himeră, în condiţiile în care ma sunt de disputat …19 etape.
Cu un angrenaj care merge ca uns în ultima vreme, Chimia are toate argumentel posibile pentru a da lovitura, chiar dacă şefii de la Brazi se feresc să spună deschis acest lucru. De departe, în Seria a III-a, Chimia are cel mai valoros lot de jucători şi, sub comanda lui Sebi Tudor, pare să fi devenit o grupare care calcă totul în picioare.
Când adversarii vor lua la ochi echipa prahoveană, va fi interesant de urmărit în ce manieră va fi arbitrată formaţia din Brazi, acesta fiind, de altfel, singurul obstacol major care ar putea scoate definitiv Chimia din cursa promovării.














