Petrolul Ploieşti- CSM Râmnicu Sărat 2-0 (1-0)
Stadion: Ilie Oană
Spectatori: 600
Au marcat: Minciună 43, Elek 90
Petrolul: A. Vlad- M. Tudor, Bozga, Şomodean, Cosic- C. Stoica (66- Năstase), Neagoie, Minciună, Budescu (84- Japalău)- Ţurcan (58- C. Vlad), Elek
Antrenor: Vivi Răchită
CSM Râmnicu Sărat: Budur- Anton (84- Croitoru), Tîrîlă, Puşcă, Scarlat (76- Vişan)- Drăgan, Scwartz, Cristofan, Miron- Dragoş, Nica(62- Banu)
Antrenor: Mihai Ciobanu
Arbitri: Emil Voicu ( Bacău)- Adrian Lorin Udrea (Târgu Jiu), Mihaela Popesu Blându (Târgu Jiu)
Avertismente: Neagoie 30, Cosic 33/ Drăgan 21, Budur 44
Jucătorul meciului: Bogdan MINCIUNĂ
La primul meci în care clubul Petrolul a pus în vânzare bilete pentru spectatori, numărul fanilor veniţi pe Ilie Oană pentru a-şi încuraja echipa nu s-a diminuat foarte mult, ceea ce înseamnă că oamenii sunt dispuşi la normalitate, adică să achite preţul biletului pentru a vedea evoluţia favoriţilor.
Şi, mai important, publicul a avut un rol important în susţinerea echipei, care a câştigat şi graţie suportului pe care l-a primit din tribune în momentele grele ale meciului.
Chiar dacă la prima vedere partida părea total dezechilibrată, disperarea oaspeţilor- care adunaseră doar 5 puncte în clasament- a făcut ca jocul să nu fie deloc unul uşor pentru ploieşteni.
În primul sfert de oră, fotbaliştii de la CSM Râmnicu Sărat au irosit două şanse imense de a deschide scorul: mai întâi Nica a scăpat singur cu portarul Vlad, în zonă centrală, dar a tras lamentabil, pentru ca, pe un contraatac şcoală, acelaşi Nica să-i paseze ideal lui Scwartz, scăpat şi el singur cu portarul Petrolului, dar şutul acestuia, de la 16 metri a fost respins de Vlad în corner.
Avertizaţi de cele două oaczii mari de gol ale oaspeţilor, jucătorii Petrolului au pus, treptat, stăpânire pe mijlocul terenului, graţie disponibilităţii la efort a celor doi mijlocaşi centrali- Neagoie şi Minciună- dar nu au creat ocazii de gol la poarta lui Budur.
Abia în minutul 43 ploieştenii aveau să deschidă scorul. Constantin Stoica apare la finalizare, la colţul lung, trage pe jos, Budur respinge în faţă, acelaşi Stoica reia în portarul oaspeţilor, iar mingea ajunsă la Minciună este expediată în plasă cu toată opoziţia fundaşului Puşcă.
Un gol lipsit de spectaculozitate, dar foarte important în economia partidei.
Având avantaj la pauză, petroliştii au încercat să gestioneze această situaţie, permiţând oaspeţilor să se apropie de poarta lui Vlad. Ratările lui Dragoş (min 66) şi Miron (min 79) au reprezentat şansele importante de egalare pentru buzoieni în partea secundă. Pe contraatac, Elek trage din fuleu, dar mingea loveşte bara(min. 85), pentru ca acelaşi Elek să puncteze pentru 2-0 la ultima fază a meciului, după o centrare perfectă a lui Japalău.
O victorie importantă pentru Petrolul, obţinută după un joc neconvingător, dar care arată că echipa poate să se impună chiar şi atunci când evoluează modest. Mai ales când are în spate un public de apreciat care o susţine şi în momentele grele.
Declaraţii după meci:
Mihai Ciobanu – antrenor CSM Râmnicu Sărat: „Am ratat ocazii importante şi am fost taxaţi deo grupare care are jucători cu experienţă. Personal, văd Petrolul implicată în lupta pentru cele două locuri promovabile ale acestei serii. În ceea ce ne priveşte , plătim tribut unor greşeli comise în vară, atunci când s-a dorit promovarea în Liga a II-a , dar nu s-a vizat şi construirea unei echipe pentru acest eşalon”
Vivi Răchită- antrenor Petrolul
„ E bine că am luat trei puncte. A fost un meci în care succesul nostru s-a conturat greu, ca la o naştere dificilă. Din punctul meu de vedere sunt mulţumit doar de rezultat, jocul fiind unul dintre cele mai slabe pe care le-am făcut în faţa propriilor suporteri”
În runda viitoare din Liga a II-a de fotbal, Petrolul va evolua în deplasare, pe terenul celeilalte formaţii prahovene din Seria I, Tricolorul Breaza.














