Griffith, Căruţaşu şi Burlacu au rupt norma la primul meci din sezon!
Asesoft – Timisoara 96-80 (25-27, 23-24, 25-15, 23-14)
O cronică obişnuită nu-şi are rostul. Meciul a fost în direct pe TVR 3 şi va fi în reluare pe Prahova TV. Trebuie subliniate aspectele cu adevărat importante. A fost o deschidere de bal, iar Asesoft a stat ceva vreme într-un colţ, precum o tânără timidă, admirând “ţinuta” adversarilor.
A decis să arate cine este “regina balului” pe final de meci, atunci când spectatorii din sectorului juriului se pregăteau să arate notele. A ieşit la dans şi ringul s-a golit brusc.
Nu exagerăm cu nimic când spunem că pivoţii lui Arnautovic au fost bodyguarzi pentru panoul Ploieştiului şi killeri pentru coşul advers. Căruţaşu, Burlacu, Griffith şi Ilic au marcat 54 de puncte şi au bifat 32 de recuperări! Acesta a fost atidotul lui Arnautovic împotriva “mitralierelor” lui Petricevic, care ne-au ciuruit în prima parte a jocului de la mare distanţă, cu un procentaj de 70%.
CSU a început sezonul aşa cum vrea să-l şi termine, cu o victorie confortabilă. Timişoara a jucat ceea ce a pregătit, Markovic, Velcikovic, Pesic şi, mai ales, “Turbo” Dzambic fiind o ameninţare permanentă de la mare distanţă. Mai mult decât atât, s-a văzut clar că Dragan Petricevic a ştiut cum va juca Asesoftul, găsind soluţii pentru presingul încercat de Căruţaşu & Co. Nu a avut însă soluţii în “căciulă”, Păltinişanu fiind singur împotriva tuturor.
Astfel, Szijarto a intrat şi i-a mai tăiat din elan lui Dzambic printr-un marcaj aproape idecent de strâns, Burleson şi Blidaru şi-au împărţit sarcinile şi faulturile, Hargrove şi-a făcut media de puncte, iar raportul recuperărilor a fost letal: 51 – CSU, 20-Elba. No comment! Dacă menţinerea pe tabelă în prima parte i s-a datorat în mare parte lui Griffith, desprinderea din sferturile trei şi patru a venit pe experienţa lui Căruţaşu (21 de puncte, 19 recuperări, 3 pase decisive) şi pe incisivitatea lui Burlacu (16 puncte, 6 recuperări). “Gilă” şi “Golden Boy” i-au făcut pe adversari să danseze după muzica lor. Nu a contat ce! Lambada, tango, vals vienez sau populară… Cei doi au fost la catedră, ceilalţi în bancă, notând atenţi lecţiile predate.
Următorul meci al lui CSU va avea loc duminică, de la ora 17, şi va fi transmis în direct pe TVR 3. Campionii vor merge în “Bănie” pentru a bifa prima victorie din istorie pe terenul lui SCM Craiova.
Statistici: Asesoft – Timisoara
Asesoft – Timisoara 96-80 (25-27, 23-24, 25-15, 23-14)
CSU Asesoft
Blidaru 7p, 2 rec, 6 pd
Ilic 5p
Szijarto 2p, 1 rec, 1 pd
Hargrove 19p, 6 rec, 4 pd
Burlacu 16 p, 6 rec, 1 pd
Cepulis 5p, 2 rec
Burleson 7p, 4 rec, 2 pd
Carutasu 21 p, 19 rec, 3 pd
Griffith 12p, 7 rec, 1 pd
Kabengele 2, 1 rec, 1 pdEchipe:2p-57%, 3p-20%, 1p-78%, 51 rec, 19 pd, 10 mp, 3 mc, 2 capace
ELBA Timisoara
Dzambic 19p, 4 pd
Tudosa 6p
Velickovic 15p, 6 pd
Pesic 9p
Markovic 10p
Paltinisanu 17p
Grubisic 4p
Echipa:2p-59%, 3p-40%, 1p-65%, 20 rec, 15 pd, 14 mp, 1 mc
Ionut Georgescu – WWW.CSUASESOFT.RO















[...] This post was Twitted by prahovasport [...]
tot respectul pentru asesoft uneori par a fi invincibili, nu tin cu ei dar trebuie sa imi dau jos palaria in fata lor