AFC FILIPEŞTII DE PĂDURE – JUVENTUS BUCUREŞTI 1-1 (0-0)
Arenă: ”Diţeşti”, Filipeştii de Pădure. Asistenţă: circa 150 de spectatori. Au marcat: M. Mihai (84)/M. Ene (77).
AFC FILIPEŞTI: D. Şandru – Stoica (62 Trică), Toporan (cpt.), Ghiţă, Braşoveanu, Brebenel (90+1 Feraru) – Zăgan (88 Picior), Ojică, Budileanu, Mihai – Simion (68 Niţoi). Rezerve: Răchită – B. Şandru, Bădoiu. Antrenor: George Niculuţ.
JUVENTUS: Rădulescu – Dima, Tălpeanu (62 Dobre), Grigore, Ion – Mihăescu, Andrei (50 Ene), Rotaru (cpt), Călinţaru – Motan (65 Argintaru), Dumitrescu (50 Dinu). Rezerve: Donose – Zaharia, Chirvase. Antrenor: Ionel Augustin.
Au arbitrat: Adrian Gligoraş – Cosmin Bădeanu şi Ionuţ Duţu (toţi, din Dâmboviţa).
Avertismente: Ghiţă (71), Brebenel (85), Braşoveanu (90)/Rotaru (26), Dinu (53).
Jucătorul meciului: Marius Mihai.
Prin acest vechi proverb românesc poate fi caracterizat meciul de vineri de la Filipeştii de Pădure, acolo unde AFC din localitate a terminat la egalitate, scor 1-1, partida cu Juventus Bucureşti. Punctul obţinut în faţa unei formaţii cu aspiraţii la Liga a II-a este cu atât de important cu cât în garnitura de start a amfitrionilor s-au regăsit trei jucători care în campionatul precedent au evoluat pentru satelitul echipei din Liga C Prahova (n.n. – al şaselea eşalon fotbalistic al ţării): Ionuţ Braşoveanu (19 ani), Ciprian Zăgan (31 ani) şi Radu Simion (34 ani)! Prima repriză a fost săracă în ocazii de poartă, acestea putându-se consemna pe degetele de la o mână. Cele mai importante au aparţinut vizitatorilor, care au trecut pe lângă deschiderea scorului prin Motan (20 – şut de la 18 metri, poziţie centrală, mult peste poartă), Donose (32 – a fost la un pas să-l păcălească pe D. Şandru cu un şut de la 30 de metri) şi Călinţaru (42 – lovitură liberă scoasă de la vinclu de portarul gazdelor). Amfitrionii au răspuns doar prin Marius Mihai (foto), dar în locul unei preluări în careul bucureştenilor şi un şut la poartă a încercat o execuţie pretenţioasă care a făcut ca mingea să se ducă mult peste poartă (38).
Golul care a răscolit amintiri vechi
Mitanul secund a fost mult mai animat, dar tot vizitatorii au fost vioara întâi. Primul care a deschis sarabanda ratărilor a fost atacantul Dumitrescu, care din 3 metri, cu toată poarta în faţă, a trimis alături mingea centrată de Motan, fapt care a adus disperare în rândul bucureştenilor (49). După mai multe oportunităţi irosite de bucureşteni, aceştia au reuşit să deschidă scorul prin juniorul Marius Ene, care din 10 metri a marcat nestingherit, după ce în prealabil mingea expediată de Rotaru a întâlnit stâlpul porţii lui D. Şandru. Meciul părea că se îndreaptă spre victoria celor de la Juventus, dar nu a fost de acord mijlocaşul ofensiv Marius Mihai, acesta marcând cu stângul printre picioarele lui Rădulescu, după o prelungire cu capul a lui Toporan (84). Autorul golului egalizator s-a aflat, în urmă cu opt ani, foarte aproape să semneze un contract de joc chiar cu rivalii de vineri, dar lipsa de experienţă şi prost sfătuit de prietenii de atunci a făcut ca să refuze această oportunitate, mai ales că în acel an Juventus Bucureşti a promovat în divizia B.
La final, patronul oaspeţilor, Marian Rusen, şi-a certat elevii pentru acest semieşec, şi a anunţat măsuri drastice, în timp ce Mihai a plecat spre serviciu, fiind în tura de noapte la o benzinărie din apropierea Ploieştiului. Trebuie spus şi faptul că aceeaşi ”soartă” o are şi veteranul Florin Ojică, care şi acesta a avut, ca de obicei, o prestaţie fără cusur.
Fotbalul se joacă prin ambiţie şi voinţă, ceea ce jucătorii de la Filipeşti au demonstrat în meciul disputat la sfarsitul acestei saptamani.














