Astra Ploieşti a învins vineri echipa Unirea Alba Iulia şi a înregistrat a doua victorie consecutivă pe teren propriu, obţinând, sub comanda lui Nicolo Napoli, 7 puncte, din ultimele 9 puse în joc! Mai mult, victoria a fost una convingătoare, în care prim-divizionara ploieşteană a făcut spectacol, marcând patru goluri! De altfel, întreg meciul a fost unul bun, deschis, la reuşita spectacolului contribuind şi echipa oaspete, care nu s-a baricadat în defensivă, cei aproape 2000 de spectatori având ce vedea, în duelul dintre două nou-promovate.
Meciul a avut un început “liniştit”, Astra încercând să se aşeze bine în teren, mai ales din cauza problemelor importante de lot cărora italianul napoli a trebuit să le facă faţă, pe lângă faptul că francezul hatchi nu a avut drept de joc, nesosindu-I cartea verde, alţi câţiva jucători de bază fiind accidentaţi, mijlocaşii de bandă, Strătilă şi Stan, plus portarul Munteanu nefiind nici măcar rezerve, din acest motiv.
Ganea – reprofilat în “omul meciului”
În atare condiţii a ieşit la rampă Liviu Ganea, supriza lui Napoli, care, neavând mijlocaş stânga, l-a retras pe atacant pe acest post, unde fotbalistul a dat un radament maxim, marcând două goluri! E drept, primul l-a dat din lovitură liberă (min. 18), când a aşezat mingea în vinclul porţii lui Rotaru, pentru 1-0! E drept, asta după ce ratarea imensă a lui Djokic (‘15, nu a găsit spaţiul porţii, din careul mic), sârbul “răzbunâncu-se şi el, cu vârf şi îndesat pentru aceea şamsă irosită. Prima dată în min. 26, când a făcut 2-0, după ce a trimis în poartă o recentrare primită de la Miranda, de pe partea dreaptă, apoi, tot pleşuvul atacant a închis tabela.
Meciul a avut şi momente de suspans, primul dintre ele fiind în min. 34, când Florin Dan a înscris cu un şut superb, trimis de la aproximativ 20 de metri de poarta lui Miron, la colţul lung, reducând diferenţa. Pauza însă nu a adus revenirea oaspeţilor pe tabelă, Astra încheind conturile, după două faze ce nu anunţau mare lucru, dar care s-au transformat în golurile izbăvitoare. Mai întâi, în min. 65, Liviu Ganea a împins mingea în poarta lui Rotaru, după ce Bonancin s-a încurcat în ea şi nu a reuşit să respingă de pe linia porţii, în urma unui corner, apoi, Djokic a fost “omul potrivit la locul potrivit”, pentru 4-1, în min. 78. Sârbul a reluat în poartă un balon, care în prima fază a lovit bara, după o lovitură de cap expediată de căpitanul Rohat, realizând astfel “dubla”.
A fost, până la urmă, 4-2, scorul final, stabilit în min. 82, când Grozav a şutat de la aproximativ 20 de metri şi Miron, deşi a atins balonul, a scăpat mingea în poartă, şutul fiind un pic deviat. În ciuda acestei ezitări, Miron a arătat însă, din nou, că se poate conta pe el, mai ales în minutul 80, când a avut o paradă excelentă la un şut trimis sub transversală. A fost 4-2, demne de remarcat fiind, printre altele, revenirea lui Valentin Sandu, după 5 meciuri în care a lipsit, accidentat fiind, prezenţa lui Ioan Niculae, la acest al patrulea meci acasă, în premieră pe arena ploieşteană în acest sezon şi, mai ales, ascensiunea echipei, care reprezintă o plăcută surpriză.
Astra Ploiesti: Miron – Mihalache, Rohat, Oprsal, Crăciun – Paolinho ( 85 V. Sandu), V. Gheorghe (81 C. Vlaicu), Takayuki Seto, L. Ganea (88 Păun) – Miranda, Djokic. Antrenor: Nicolo Napoli.
Unirea Alba Iulia: Rotaru – Olah, Poverlovic, Bonancin, N. Bucurică – I. Bălan, Dâlbea (73 Selagea), F. Dan, C. Cristea (64 Grozav) – Verdeş (58 Pinto), Veljovic. Antrenor: Adrian Falub.
Cartonaşe galbene: Paolinho 33 – Bălan 42, Rotaru 65
Au arbitrat: Marian Balaci (Drobeta Tn. Severin) – Mugurel Velicu (Bucureşti), Dorin Mudura (Oradea).
Observatori: Costin Toma (FRF-pentru arbitraj), Octavian Popescu (LPF – pentru organizare)
Jucătorul meciului: Liviu Ganea
Stadion: Astra.
Spectatori: 2000.
Au marcat: Liviu Ganea (18 şi 65), Dusan Dokic (26 şi 78) / Florin Dan (34), Gheorghe Grozav (82)
Declaraţii după meci
Adrian Falub:“Am pierdut fără drept de apel, după un joc slab în defensivă făcut de noi. Suntem o echipă care dă goluri, dar care şi ia, astăzi, orice fază în propriul careu fiind un adevărat pericol. Am primit nişte goluri stupide, în urma unor greşeli cum numai la echipa mea se pot vedea. Succesul gazdelor nu poate fi pus la îndoială. Regret că nu am reuşit ce ne-am propus, anume să plecăm neînvinşi de la Ploieşti”
Nicolo Napoli: “Este un rezultat bun, pe care l-am dorit foarte mult, pentru a confirma drumul bun şi evoluţiile din ultima periadă. Jucătorii au muncit mult pentru aceste trei puncte, a fost un meci pe care trebuia să-l câştigăm neapărat şi mă bucur pentru reuşitele lor. Sunt mulţumit de munca echipei şi vom continua, sper eu să progresăm în joc”.
www.fcastraploiesti.ro














