Caravana pugiliştilor de la Petrom Petrolul Ploieşti a ajuns cu bine la Sulina, acolo unde stafful tehnic compus din Titi Tudor, Ion Moroiţă, Leontin Sandu, Adrian Pârlogea şi Ovidiu Dragomir a pregătit cu minuţiozitate un program complex celor 32 de sportivi care au făcut deplasarea în staţiunea de pe Litoral.
În convorbirea telefonică avută cu şeful delegaţiei ploieştene, maestrul emerit Titi Tudor, acesta ne-a spus: “Boxerii seniori efectuează câte un antrenament de menţinere, zilnic, iar juniorii şi cadeţii – câte două. Motivul pentru care aceştia din urmă fac câte două şedinţe tehnice pe zi se datorează faptului că ei vor intra, curând, în focul bătăliilor contând pentru Campionatele Naţionale de toamnă – juniorii la Hunedoara iar cadeţii la Ploieşti “.
Deci, nici vorbă de un sejur de agrement pentru sportivi, dar nici pentru antrenori, principala grijă a tuturor fiind menţinerea formei sportive la înalt nivel, în vederea obţinerii unor noi performanţe.
De altfel, interlocutorul nostru ne-a mai precizat: “Sper că micuţii mei pugilişti, unii dintre ei aflaţi la primul lor cantonament centralizat, să simtă cu adevărat cu ce eforturi considerabile se poate urca în vârful piramidei. Sprijiniţi şi de colegii lor mai experimentaţi, am convingerea că ei işi vor însuşi rapid multe dintre tainele boxului“.
Modul în care s-au pregătit se va vedea în confruntările oficiale, deloc uşoare, care se vor derula în ultimul trimestru al acestui an.















este bine ca sunt bani de cantomente…chiar este un lucru bun