Chiar în anul în care a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani “vulcanicul” antrenor Florin Stănciou (foto) a reuşit o grandioasă promovare a Tricolorului Breaza în eşalonul secund al fotbalului românesc, după ce în urmă cu doi ani reuşise acest lucru cu Chimia Brazi.
Dedicat, trup şi suflet “sportului rege” în tinereţe el a fost componet al echipelor Metalul Plopeni, Poiana Câmpina, Unirea Focşani, Politehnica Iaşi sau Chimia Brazi, a fost un jucător profesionist în adevăratul sens al cuvântului, util echipelor pentru care a evoluat.
Originar din Breaza el a revenit în urmă cu doi ani în urbea sa natală de această dată în calitate de antrenor al echipei din localitate care, ani de-a rândul, se zbătea în mediocritate la nivelul Ligii a III-a.
În primul sezon, ca antrenor principal al Tricolorului Breaza, el a ratat “la potou” ocuparea locului secund care ar fi dus gruparea prahoveană la barajul pentru Liga secundă. N-a făcut-o acum un sezon, însă acum, munca sa de doi ani fiind răsplătită de o promovare absolut excepţională la finele săptămânii trecute.
Pe această temă, distinsul tehnician al noii divizionare secunde, Florin Stăncioiu, cu amabilitate ne-a acordat un interviu:
- Dle Stăncioiu vă consideraţi un specialist al promovărilor ?
- Sincer, da !
- Cât de mult au contat transferurile din inter-sezon pentru atingerea obiectivului propus ?
- Extrem de mult. Prin eforturile făcute de conducerea tehnico- administrativă am reuşit să înregimentăm în lot jucători valoroşi precum Samson, Forika, Liba şi Apostol, fotbalişti care au dat altă culoare jocului nostru. Concurenţa pe posturi a fost unul dintre atuu-rile decisive în alcătuirea primului “11″ şi de aici, evident şi rezultatele favorabile.
- Meciurile din Liga a II-a le veţi disputa la Breaza ?
- Este o întrebare la care nu ştiu ce să vă răspund. Eu şi echipa am realizat obiectivul pe care ni l-am propus, de acum celelalte aspecte legate de organizare rămân în sarcina conducerii clubului.
- Se zice că sunteţi un antrenor dur ! Aşa este ?
- Sunt. În special pentru cei cărora nu le place munca şi disciplina, adică elementele constitutive ale marii performanţe.
- La Chimia Brazi aţi condus prea mult echipa în Liga a II-a. Vă temeţi că istoria se va repeta şi la Breza ?
- Am convingerea că nu ! Aici sunt oameni de foarte bună calitate şi un preşedinte profesionist precum este domnul profesor universitar Constantin Anghelache.
De altfel am şi demarat negocieri cu patru-cinci jucători cu experienţă dar nu din judeţul nostru, mai mult actualului lot li se vor adăuga Vajda (Deva) şi Bridinel (Kaproni Boldeşti), jucători care fusesră împrumutaţi acestor echipe până în vară.
- Cine are principalul merit al acestei promovări ?
- Cu toţii avem acest merit. Această reuşită aparţine în egală măsură, jucătorilor, antrenorilor, conducerii adminstrative, şi bineînţeles a sponsorilor noştri. Nu pot să nu îmi exprim mulţumirea faţă de conducerea oraşului care a fost mereu lângă noi.
- Au fost momente în care ai crezut că promovarea nu mai este posibilă ?
- Nu ! Dacă regret ceva este, însă, faptul că n-am reuşit să ne atingem obiectivul printr-o promovare directă de pe primul loc. Am fost omul-antrenor care le-am insuflat elevilor mei o mentalitate de învingători. Am dovedit prin joc şi cele două victorii, cu adversari extreme de valoroşi că ne merităm statutul de divizionară “B”.
- Cum catalogaţi, dumneavoastră şi jucătorii aportul conducerii şi al suporterilor la această reuşită ?
- La superlativ şi unii şi alţii. Au fost lângă noi în momentele dificile şi ne-au convins că TREBUIE să promovăm. I-am răsplătit pe măsură.
- Se va menţine Tricolorul în eşalonul secund ?
- Eu zic că da. Când spun aceasta mă refer pe valoarea actuală a lotului din care fac parte şi jucători care au mai evoluat la acest nivel. Sper ca şi noile achiziţii pe care le vom face să fie de bun augur în folosul echipei. Şi sunt convins că aşa va fi !
- Vă mulţumesc domnule Stăncioiu.
- Şi eu vă mulţumesc.














