La sfârşitul săptămânii trecute, timp de câteva ore, stadionul de fotbal al echipei ASO Slănic, grupare care combate în Liga B Prahova, seria Vest, a găzduit o interesantă competiţie sportivă, denumită sugestiv “Poiana Veseliei”. Aflată la ediţia cu numărul XXIV-a, întrecerea a fost rezervată copiilor de şcoală generală, iar la concursul din acest an au participat elevi reprezentând opt şcoli generale limitrofe oraşului Slănic, şi nu numai.Astfel, au concurat micuţi sportivi de la Şcolile Generale din Prăjani, Slănic, Groşani, Vărbilău, Coţofeneşti, Plopeni Sat, Ştefeşti, Bertea şi Sinaia. Aceştia şi-au demonstrat măiestria şi talentul în diferite probe precum aruncare mingiei la coş, a mingiei medicinale, a mingiei în plan vertical, a mingiei de oină, a sacilor în plan orizontal, executarea loviturilor de la 11 metri, trasul frânghiei, alergarea prin traseul aplicativ şi cultură generală. Cu o participare numeroasă, atât în concurs cât şi la nivelul spectatorilor, ediţia din acest an s-a bucurat de o organizare foarte bună, iar principalul câştigător a fost… sportul.
La final, toţi copii care s-au impus la diferitele probe de concurs au fost recompensaţi de către organizatorii cu premii constând în dulciuri şi diplome. Dar, marele trofeu a revenit elevilor de la Şcoala Generală Slănic (foto), sportivii pregătiţi de către profesoara de educaţie fizică şi sport Luminiţa Tusz fiind constanţi în probele de concurs. Podiumul de premiere a fost completat de către Şcoala Generală nr. 2 din Sinaia şi Şcoala Generală din Prăjani.
Şi de această dată, organizarea manifestării sportive a revenit clubului Copiilor din Slănic (profesor Virgil Mărculescu), cât şi a Direcţiei Judeţene de Sport Prahova.
În altă ordine de idei, sâmbătă, pe acelaşi teren de fotbal, se va desfăşura o nouă ediţie a “Cupei Prăjani” la fotbal, întrecere, de asemenea, rezervată copiilor de şcoală generală.














