Jucătorii Petrolului Ploieşti mai au de disputat doar trei meciuri în actuala ediţie de campionat. După ce au dat cu piciorul, încă din startul sezonului, unei eventuale promovări, ploieştenii joacă în acest final de stagiune doar pentru amorul artei.
În acest moment, Petrolul pare o formaţie alcătuită din fotbalişti blazaţi, fără niciun fel de motivaţie, care dau senzaţia că abia aşteaptă să se încheie această ediţie de campionat. De fapt, chiar aşa stau lucrurile pentru cei mai mulţi dintre ei. Unii se gândesc la echipele la care vor reveni după ce le-a expirat perioada de împrumut la Petrolul, alţii se agită să îşi caute alte angajamente, începând din vară, iar câţiva stau liniştiţi, aşteptând ca oficialii clubului, sau impresarii, să îi transfere la alte formaţii.
Poate doar antrenorul Mihai Oancea să se mai gândească la meciurile pe care Petrolul le mai are de disputat în această ediţie de campionat. Nu de alta, dar de când a preluat echipa , Oancea are un bilanţ negativ, cu trei înfrângeri şi un succes. Sub comanda lui, ploieştenii au marcat 6 goluri şi au primit nu mai puţin de 10. În aceste condiţii, Mihai Oancea speră ca bilanţul Petrolului să se îmbunătăţească în ultimele trei runde pe care le mai au de jucat fotbaliştii pregătiţi de el.
Singura partidă care are cu adevărat o miză este cea din deplasare, de la Suceava, acolo unde Petrolul va da replica celor de la Cetate, o grupare aflată în luptă directă pentru evitarea retrogradării cu Ştiinţa Rocar.
În rest, ploieştenii vor mai disputa două partide pe teren propriu, cu FC Snagov şi Dunărea Giurgiu. Meciuri care contează doar pentru statisticieni, punctele puse în joc prezentând un interes scăzut pentru combatante.
Interesant nu este acest final de sezon la Petrolul, ci perioada de după încheierea competiţiei, atunci când preluarea echipei de către municipalitate ar putea reprezenta şocul de care are nevoie acestă grupare sportivă pentru a-şi reveni din moartea clinică în care se află în acest moment.
În aceste condiţii, tot ceea ce aşteaptă suporterii de la aceste ultime trei etape (n.n- echipa ar fi trebuit să joace patru meciuri, dar Prefab Modelu s-a retras şi Petrolul va încheia sezonul cu o etapă mai devreme) este trecerea timpului.














