Budescu intră şi decide meciul… Budescu dezamăgeşte din nou.
Sunt două sintagme des folosite atunci când vine vorba despre jocul fotului junior al echipei Petrolul Ploieşti. Ca într-un cântec în care refrenul se repetă obsedant.
De mai multe ori în acest sezon Budescu a fost un om de bază al echipei şi a marcat goluri importante, care au decis rezultatul. Dar, tot numeroase au fost şi preatţiile slabe ale acestuia, saltul de la jocurile bune făcute de el la cele în care abia “pâlpâia” pe teren devenind de-a dreptul obsedant pentru antrenorul Sebi Tudor.
După o perioadă în care a fost rezervă, timp de patru meciuri, Budescu a decis, printr-o execuţie de efect, soarta celor trei puncte puse în joc în meciul Petrolului cu Dunărea Galaţi.
Important pentru el, acum, este să păstreze o linie a evoluţiilor bune. Nu trebuie să fie de fiecare dată cel mai bun om al Petrolului, dar nici nu trebuie să lase impresia de indolenţă în joc, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori.
Să credem că golul marcat în ultima partidă de campionat va fi cel care îl va “trezi” pe Budescu ar fi prea mult.
Având încă scuza tinereţii (n.n- are doar 19 ani), Budescu trebuie să conştientizeze rapid faptul că nu-l mai aşteaptă nimeni să devină un fotbalist nmatur în exprimarea lui pe teren. Dacă va înţelege acest aspect, dacă va fi modest şi nu va face nazuri atunci când trebuie să facă şi faza defensivă, Budescu poate fi un fotbalist care poate spera îndreptăţit la un transfer la o echipă din Liga I. Până atunci, însă, Budescu mai are de muncit pentru a prinde un loc de titular la Petrolul, şi pentru a se menţine, apoi, în primul unsprezece.














