Fosta grupare de Liga a III-a, Avantul Maneciu, pare de neoprit in turul actualei editii de campionat. Jucatorii formatiei antrenate de catre Dorinel Beznea se claseaza pe ultima treapta a podiumului de premiere, situandu-se la trei puncte de liderul Intersport Plopeni.
Pentru a afla mai multe amanunte despre planurile de viitor ale echipei din Maneciu l-am apelat telefonic pe antrenorul Dorinel Beznea (foto), care ne-a declarat: “Nu tinem neaparat sa promovam, dar daca spre finalul campionatului vom fi <<in carti>> nu ne vom da la o parte. Mai multe vom sti in pauza de iarna. In orice caz, programul din retur ne avantajeaza, cand vom juca acasa cu primele doua clasate – Intersport Plopeni si Petrolul Teleajen Ploiesti”.
Tehnicianul care a promovat Avantul din Maneciu din Liga B Prahova pana in cel de-al treilea esalon fotbalistic al tarii nu a negat nici faptul ca au fost unele discutii cu fratii miliardari Negoita – Ionut si Robert – pentru a sponsoriza, din retur, echipa din comuna natala. “Pana acum au fost doar unele discutii dar care au ramas la acest stagiu”, ne-a mai spus Beznea.
Un ultim hop
In ultima etapa a primei parti a campionatului, Avantul Maneciu va primi replica echipei FC Petrolul Ploiesti III, formatie aflata in coasta celor trei pretendete la fotoliul de lider. In meciul din ultima zi a week-end-ului viitor se va intalni cel mai bun atac al seriei – Avantul Maneciu – cu cea mai buna aparare – FC Petrolul Ploiesti III. Cine va castiga va continua lupa pentru promovare.
In alta ordine de idei, in pauza de iarna Dorinel Beznea doreste sa intareasca lotul de jucatori, in conditiile in care unii dintre fotbalisti transferati in aceasta vara nu au dat randamentul scontat.














