In sezonul trecut, victoria la scor ( 4-1) obtinuta in deplasare cu Dunarea Galati a fost prima dintr-o serie impresionanta de 7 succese consecutive pe care Petrolul le-a obtinut in retur.
Dupa doua victorii consecutive- 4-1 cu Stiinta Bacau, in campionat- si 3-2 cu FC Snagov, in Cupa Romaniei- Petrolul era favorita in meciul cu Dunarea Galati, o grupare incropita inainte de startul sezonului.
Pe un teren impracticabil care semana mult cu o orezarie si pe o ploaie sacaitoare, ploiestenii au facut figuratie, nu au aratat niciun pic de determinare in joc si s-au facut de ras, pierzand la un scor incredibil, 4-0!
Prima ocazie a meciului de la Galati a apartinut Petrolului: in minutul 15, Mutiu a fost angajat in zona centrala de Marinescu, a sutat, pripit, de la 16 metri si portarul Mindileac a reusit sa respinga.
Dupa 7 minute, la prima actiune de atac a gazdelor, Enache a centrat perfect pentru Andreas Popescu si acesta a marcat nestingherit, din 6 metri.
Reactia Petrolului a fost una apatica, fotbalistii antrenati de Sebi Tudor dand senzatia ca nu au mai evoluat in viata lor pe ploaie, fiind incapabili sa se adapteze la conditiile de joc.
In minutul 40 Odoroaba a fost eliminat pe buna dreptate de arbitrul Lucian Dan, dupa un fault grosolan asupra lui Popescu.
Cu un om in plus, gazdele au profitat si au mai marcat inca o data pana la pauza, prin Enache, aflat singur la 6 metri, in zona centrala.
Cu un om mai putin pe teren si condusi cu 2-0 la pauza ploiestenii au incercat sa reactioneze in startul partii secunde.
Sebi Tudor a riscat si a trimis l-a trimis in avanposturi si pe Palimaru, alaturi de Mutiu, dar golurile aveau sa vina tot in poarta Petrolului.
In minutul 58 Enache pivoteaza de langa Stoica, trage slab, Moraru nu poate retine si mingea intra in plasa.
In minutul 64 acelasi Enache reia pentru 4-0 o centrare a lui Barladeanu, iar Bozga este eliminat si el dupa ce l-a lovit in figura pe acelasi Enache.
Cu doi jucatori mai putin pe teren ploiestenii mai puteau primi un gol, in minutul 87, sutul lui Barladeanu fiind respins de Moraru.
Dezastrul de la Galati era deja conturat, Petrolul bifand cea mai clara infrangere in deplasare in ultimii patru ani.
Dunarea Galati: Mindileac- Velescu, E. Cristian, Cristescu, Cristea- Cucu, Cioinac- Barladeanu, Popescu, Muntean- Enache.
Au mai jucat: Fodor, Mario Silva, Rossana.
Antrenor: Danut Oprea
Petrolul Ploiesti: Moraru- Odoroaba, Bozga, Stoica, Costache- Tincu, Minciuna- Dinu, Marinescu, Budescu- Mutiu.
Au mai jucat: Dumitru, Palimaru
Antrenor: Eusebiu Tudor
Jucatorul meciului: Ionut Enache.














