ECHIPA BUNA LA PLOIESTI, MECIURI FRUMOASE LA FIENI
August 11, 2008

Fetele de la echipa de popice Conpet Ploiesti alcatuiesc, an de an, una dintre cele mai valoroase grupari sportive din judet. Rezultatele lor au fost, de cele mai multe ori, cu mult peste conditiile de antrenament si joc oferite. Speranta Eleonorei Ion, antrenoare emerita, ca echipa sa debuteze in noua editie de campionat in sala proprie, nu a putut fi pusa in aplicare, astfel incat, o data in plus, gruparea ploiesteana va disputa la Fieni meciurile considerate a fi pe teren propriu.”Ne-am obisnuit, dar este pacat. Am sperat ca, de data asta, sa jucam la Ploiesti. Inca mai sper, pentru ca, am auzit ca ar exista o posibilitate ca, macar de la 1 ianuarie 2009, sa revenim in sala noastra. E foarte obositor sa tot fim pe drumuri. Plus ca facem pregatirea intr-o sala si jucam in alta. Dar, asta e!”, ne-a declarat Eleonora Ion, antrenoarea echipei. De trei ani, la sala Vointa, din Ploiesti, se afla 8 piste moderne de popice, achizitionate din Germania, care nu pot fi instalate din cauza faptului ca ar fi necesara daramarea unui perete de rezistenta al cladirii. In aceste conditii, primul meci de campionat al felelor de la Conpet va avea loc pe data de 30 august, impotriva Vointei Galati tot la sala din Fieni. Pentru noul sezon echipa ploiesteana nu va mai conta pe Cristina Samson, care s-a transferat la Passau, o grupare din prima liga germana. Conpet Ploiesti va participa si in acest an la Cupa NBC, competitie care va avea loc in Croatia, la Zagreb, in perioada 29 septembrie - 6 octombrie.

Comentarii
Comenteaza articolul




